Total Media News

Ultimele sitiri

Total Media News
actele normative aprobate in sedinta Guvernului Romaniei din 19 februarie 2013, PDF Imprimare Email
Marţi, 19 Februarie 2013 23:19

I. ORDONANŢE DE URGENŢĂ
1. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind timbrul de mediu pentru autovehicule;

Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență privind timbrul de mediu.

2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea unor acte normative din domeniul sănătății;

În prezent, Legea bugetului de stat pentru anul 2013 nu a intrat în vigoare, iar acest fapt conduce la necunoașterea dimensiunii Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, respectiv a fondurilor alocate diferitelor segmente de asistență medicală. Prin urmare, se impune prelungirea termenului prevăzut atât de Legea nr. 95/2006, cât și de OUG nr. 91/2012 de la 1 martie 2013 până la data de 31 martie 2013 inclusiv. Mai precis, aceasta Ordonanță de urgență permite ca personalul serviciilor de ambulanță județene să beneficieze de tichete de masă, în conformitate cu prevederile legii, și în luna martie.

3. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind reorganizarea rețelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor și pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;

Citeşte mai mult...
 
Despre timbrul de mediu, care va inlocui vechea taxa auto PDF Imprimare Email
Marţi, 19 Februarie 2013 23:08

    

       Declarații susținute de ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, la finalul ședinței de Guvern  din  19.02.2013

 

   Bună ziua! Daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru participarea la această întâlnire cu dumneavoastră, spunându-vă că astăzi, în şedinţa de guvern, am adoptat ordonanţa de urgenţă privind timbrul de mediu. Aş vrea să fac câteva clarificări în ceea ce priveşte prevederile acestei ordonanţe de urgenţă. În primul rând, termenul de intrare în vigoare este 15 martie. Până atunci, vor fi adoptate de către guvern, prin hotărâre, normele metodologice pentru aplicarea acestei ordonanţe de urgenţă, iar ca şi noutate, pe care această ordonanţă de urgenţă o aduce este aceea că, în primul rând, timbrul de mediu este un instrument necesar pentru înnoirea parcului auto din România şi, concomitent, cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, care este şi angajamentul României asumat faţă de Uniunea Europeană, iar Uniunea Europeană, la rândul ei, la nivel internaţional. Este prima formulă ce vizează în mod real poluarea şi se adaptează la realitatea din România. În formula de calcul prezentă nu mai este dominantă capacitatea cilindrică, inclusă oricum în impozitul anual pe care fiecare dintre cei care au autoturisme le plătesc. Taxa autentică, pentru că se calculează în principal în funcţie de emisia de dioxid de carbon, este cea care este luată în calcul în proporţie de 100% prin actualul proiect de ordonanţă, faţă de un cuantum de 30%, cum era luată în formula de calcul aplicabilă în prezent, prin Legea nr. 9/2012.

Citeşte mai mult...
 
APIA sustine IMPOZITUL Forfetar si la service-urile auto PDF Imprimare Email
Marţi, 19 Februarie 2013 16:35

              Impozitul forfetar ar putea fi aplicat în a doua parte a anului şi va include şi service-urile auto. În urma întâlnirii cu reprezentanţii din domeniu, ministrul delegat Maria Grapini a spus că e în lucru studiul privind impactul noului impozit asupra sectorului întreţinerii şi reparării autovehiculelor.

                             

           Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile susţine iniţiativa şi urmează să ofere date din sectorul auto pentru finalizarea analizei. Ministrul Grapini a precizat că scopul este de a construi un impozit pe principii de echitate, care va favoriza companiile care-şi plătesc corect şi cu regularitate obligaţiile către stat.

Citeşte mai mult...
 
O noua statiune pe litoralul romanesc PDF Imprimare Email
Marţi, 19 Februarie 2013 22:59

             Litoralul românesc se va extinde printr-o nouă stațiune, Tuzla Parc, a cărei finalizare este planificată pentru 2015. 


      Investiţia este estimată la câteva sute de milioane de euro şi va făcută cu bani europeni, dar şi de la consiliul judeţean.

      Noua staţiune va avea o deschidere la mare de cinci kilometri, de la Farul din Tuzla până la castelul de apă din localitate.

Citeşte mai mult...
 
Evolio lanseaza tableta romaneasca de 5 stele PDF Imprimare Email
Marţi, 19 Februarie 2013 16:17

          Evolio lansează Aria Mini , cea mai dotată tabletă românească, cu Display IPS HD, Procesor dual core 1,5Ghz, Receptor GPS şi conectivitate completă.

                                         

          Aria Mini, prima tableta de 8” de la Evolio, excelează la capitolele calitate a imaginii, viteză, conectivitate, fiabilitate şi autonomie.

       Display-ul HD de 8 inch redă culorile vibrante la o claritate pe care nici o altă tabletă din clasa sa nu o depăşeşte, graţie tehnologiei IPS şi rezoluţiei de 160 ppi (pixeli per inch). Tableta poate reda filme în format Full HD prin interfaţa HDMI.

Citeşte mai mult...
 


Pagina 924 din 1132

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Prima pagina