Total Media News

„Stagii pe Bune” - Pagina 2 PDF Imprimare
Vineri, 04 Mai 2012 14:07
Index articol
„Stagii pe Bune”
Pagina 2
Toate paginile

 

„Am învăţat lucruri noi, care m-au ajutat să văd şi o altă faţă a programării. Am aprofundat şi chestiuni hardware, pe care probabil că nu voi avea ocazia să le parcurg în detaliu la facultate. Foarte important a fost şi faptul că am lucrat în echipă, ceea ce mi-a permis să ţin legătura cu noii mei colegi şi să colaborăm în continuare în cadrul altor proiecte”, precizează Andrei Vasiliu, student al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare a Universităţii „Politehnica” din Bucureşti.

Lucrul în echipă şi familiarizarea cu mediul profesionist sunt punctele pentru care practica oferită de „Stagii pe Bune” este recomandată şi de către Răzvan Prejbeanu, student la Facultatea de Automatică din cadrul Politehnicii bucureştene: „I-aş sfătui pe studenţii de anul I să caute un stagiu de practică încă din primul an de facultate. Deşi nu pare foarte multă, experienţa acumulată după un astfel de stagiu este suficientă pentru demararea unor proiecte foarte interesante. Mai mult, noile metode de lucru în echipă te ajută mult pentru următorii ani de studiu”.

Pentru acest an, studenţii mai au timp până pe 13 mai să aplice pentru un stagiu prin intermediul site-ului stagiipebune.ro, companiile urmâd să-şi recruteze stagiarii în perioada 26 aprilie – 28 mai. Practica derulată de către cei selecţionaţi va fi efectuată în intervalul 3 iunie – 1 octombrie.

Studenţii nu sunt, de altfel, singurii beneficiari ai programului. Pe lângă promovarea propriilor asolvenţi pe piaţa muncii, în cazul facultăţilor, stagiile organizate de Asociaţia „Studenţi şi Profesionişti IT&C” (ASPI) aduc un avantaj şi companiilor care devin astfel cunoscute ca potenţiali angajatori, creându-şi totodată şi o pepinieră de tineri talentaţi ce pot fi recrutaţi cu uşurinţă după finalizarea studiilor.



 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate Invatamant „Stagii pe Bune” - Pagina 2