Total Media News

A fost înființată Agenția Națională pentru Sport PDF Imprimare
Luni, 19 Iunie 2023 13:38
                                                              
   Guvernul României a adoptat ieri, în prima ședință a Executivului de după învestire, o ordonanța de urgență – OUG nr. 59/2023 – prin care, printre alte prevederi, se regăsește și cea referitoare la înființarea Agenției Naționale pentru Sport, ca urmare a desființării Ministerului Sportului. Actul normativ a fost deja publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 536/15.VI.2023.
 
Astfel, art. 2 prevede:
 
(1) Se înființează Agenția Națională pentru Sport, instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea prin transformare a Ministerului Sportului, care se desființează.
(2) Agenția Națională pentru Sport preia de la Ministerul Sportului toate activitățile, posturile, personalul și patrimoniul, în condițiile legii.
(3) Agenția Națională pentru Sport este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi de doi vicepreşedinți cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi eliberaţi prin decizie a prim-ministrului.
(4) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Agenției Naționale pentru Sport se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
 
Ordonanța de urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale a fost adoptată având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 22/2023 pentru acordarea încrederii Guvernului, prin care au fost aprobate structura şi componența Executivului, precum şi Programul de guvernare.
 
Textul integral al ordonanței de urgență, aici
**  Min.  Sportului
 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Sport A fost înființată Agenția Națională pentru Sport