Total Media News

Tsipras cere creditorilor Greciei să aibă curaj politic PDF Imprimare
Vineri, 08 Mai 2015 20:38


                         

    Premierul elen Alexis Tsipras a declarat vineri că nu mai există motive tehnice care să împiedice ajutorul pentru Grecia, în timp ce oficialii de la Atena sunt blocaţi în negocierile cu creditorii internaţionali pentru deblocarea finanţării.

   Guvernul a dovedit că face tot posibilul pentru a ajunge la un acord onest cu UE, un acord onest şi în beneficiul ambelor părţi. Nu mai există o problemă tehnică pentru încheierea unui acord, este doar o problemă de voinţă politică", a afirmat Tsipras în Parlamentul de la Atena, transmite Bloomberg.

    Miniştrii de Finanţe din zona euro, care se vor întâlni luni la Bruxelles, au semnalat că au avut loc unele progrese cu guvernul elen, deşi insuficiente pentru a debloca restul de circa 7 miliarde de euro din programul de susţinere de 240 de miliarde de euro.

Ministrul olandez de Finanţe Jeroen Dijsselbloem a spus că perspectiva deficitului de lichidităţi al Greciei va grăbi ritmul negocierilor.

 

 

În urma informaţiilor, acţiunile elene au urcat cu 0,3%, în timp ce randamentul obligaţiunilor cu scadenţă de 10 ani a scăzut cu 0,16 puncte procentuale, la 10,7%.

"Din punct de vedere politic este un singur termen limită, sfârşitul lunii iunie, când se va încheia al doilea program de salvare", a spus Dijsselbloem, preşedinte al Eurogroup, într-un interviu acordat joi publicaţiei Le Monde. El a adăugat că ar putea fi şi un alt termen, dacă problemele de lichidităţi ale Greciei vor deveni prea presante.

Grecia mai are la dispoziţie mai puţin de o săptămână pentru a dovedi Băncii Centrale Europene (BCE) că vrea să ajungă la un acord cu creditorii. Incapacitatea autorităţilor elene de a înregistra progrese în discuţiile cu creditorii sau de a rambursa o rată de 745 de milioane de euro FMI, săptămâna viitoare, ar putea determina banca centrală să impună reguli mai stricte pentru furnizarea de lichidităţi băncilor elene.

Atât Tsipras cât şi ministrul de Finanţe Yanis Varoufakis au spus că un acord cu creditorii, care ar permite reluarea finanţării statului elen, este aproape.

Tsipras a discutat de două ori la telefon cu cancelarul german Angela Merkel, în această săptămână.

"Sunt optimist că vom avea în curând un rezultat fericit în pofida dificultăţilor cu care ne confruntăm, cu ajutorul oamenilor vor reuşi să ajungem la un acord", a afirmat Tsipras vineri, în Parlament.

Guvernul elen şi-a exprimat în repetate rânduri încrederea că acordul este iminent, dar oficialii europeni au cerut de fiecare dată propuneri concrete, între care flexibilizarea legislaţiei muncii, reformarea sistemului de pensii şi a sistemului fiscal.

Blocajul negocierilor a dus la retrageri masive de fonduri din băncile elene şi la noi temeri legate de viitorul Greciei în zona euro.




**  sursa  :--http://www.mediafax.ro/economic/tsipras-cere-creditorilor-greciei-sa-aiba-curaj-politic-14230920

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate Politic Tsipras cere creditorilor Greciei să aibă curaj politic