Total Media News

Se cere PRIVATIZAREA tuturor universităţilor de stat PDF Imprimare
Sâmbătă, 10 Ianuarie 2015 17:17

 

                                           

   Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", prof. univ. Anton Hadăr, a declarat că, la nivelul Uniunii Europene, se fac presiuni uriaşe pentru privatizarea tuturor universităţilor de stat.

     Uniunea Europeană vrea privatizarea tuturor universităţilor de stat. Asta înseamnă că, în scurt timp, facultăţile cu finanţare de la stat ar putea deveni doar o simplă amintire. Dacă această directivă s-ar adopta, singurii români care vor putea frecventa o formă de învăţământ superior vor fi cei cu bani şi cei care se vor înhăma la credite pentru achitarea costurilor acestor studii.

 

 

Prof. dr. ing. Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", spune că, la nivelul Uniunii Europene, se fac demersuri serioase pentru impunerea privatizării integrale a universităţilor de stat.

"În urmă cu o lună am fost la Viena la o dezbatere la care au participat toate ţările din Uniunea Europeană şi concluzia a fost că se doreşte o privatizare masivă a universităţilor de stat şi doar în cazuri rare să mai fie acordate burse de la stat. Mai degrabă vor un sistem de sprijinire a tinerilor prin credite. Intenţia ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană este ca, odată învăţământul privatizat, să se facă un clasament al tuturor universităţilor din Europa şi, în acest fel, atractivitatea universităţilor valoroase ale Europei să crească", a declarat pentru ziarulring.ro prof. dr. ing. Anton Hadăr.

Cea mai scumpă facultate din România costă 22.000 de lei. Cei care vor să studieze medicina în limba engleză trebuie să scoată din buzunar în fiecare an echivalentul în lei a cinci mii de euro. În topul celor mai scumpe facultăţi se numără şi cele de muzică şi arte.

În topul celor mai scumpe facultăţi se află medicina. Cei care vor să studieze în limba engleză trebuie să plătească peste 22.000 de lei pe an. Nici specializările în limba română nu sunt ieftine. Potrivit unui studiu Manpower, pentru a deveni medici, studenţii trebuie să scoată din buzunar în fiecare an aproximativ 9.000 de lei.

În topul celor mai scumpe facultăţi se află şi cele de muzică sau arte unde cei care nu vor ocupa un loc la buget vor plăti taxe cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei anual.


Sursa  :--http://www.institutiilestatului.ro/shownews.cfm?id=1762&hid=17ED8ABEDC255908BE746D245E50263A#.VK493uDiC_4.facebook
 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate Invatamant Se cere PRIVATIZAREA tuturor universităţilor de stat