Total Media News

Percheziţii la administratori ai FC Petrolul, suspectaţi de evaziune de 15,4 milioane de euro PDF Imprimare
Marţi, 25 Noiembrie 2014 20:06

    Directorul general al clubului şi fraţii Capră, principalii acţionari, ridicaţi de DIICOT

                                          

 

   Procurorii DIICOT fac, marţi, 25 de percheziţii la membrii unei grupări suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro, în acest dosar fiind vizaţi şi administratori ai FC Petrolul, cei care ar fi iniţiat această grupare infracţională.

   Directorul general al clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Marius Bucuroiu, şi fraţii Daniel şi Nicole Capră, toţi trei acţionari ai clubului, au fost ridicaţi de procurorii DIICOT Ploieşti şi duşi la audieri, în dosarul privind gruparea suspectată de evaziune, cu prejudiciu de 15 milioane de euro.

   Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti i-au ridicat, marţi, pe principalii acţionari ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, fraţii Daniel şi Nicolae Capră şi pe directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, care deţine de asemenea acţiuni în club, la ora transmiterii acestei ştiri ei fiind audiaţi la sediul DIICOT Ploieşti.

   Şeful DIICOT Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cei trei au calitatea de suspecţi în acest dosar, fiind acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.



  Potrivit lui Botnaru, în acest dosar, în care anchetatorii au stabilit un prejudiciu de 15.400.000 de euro, 19 persoane au calitatea de suspecţi. Printre acestea se numără şi soţiile lui Daniel Capră şi Nicolae Capră, despre care procurorii susţin că deţin societăţi comerciale prin care ar fi fost derulate operaţiuni financiare fictive. Cele două se află la sediul DIICOT Ploieşti, unde au loc audierile în acest dosar şi unde ar urma să fie duse şi alte persoane suspectate în acest caz.

Fraţii Daniel şi Nicolae Capră sunt principalii acţionari ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, făcând parte şi din Consiliul de Administraţie al clubului - Daniel Capră ca preşedinte, iar Nicolae Capră ca membru. Din Consiliul de Administraţie al FC Petrolul Ploieşti mai face parte, ca membru, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, care este şi el acţionar.

Conform procurorilor, faptele cercetate în acest dosar deschis de DIICOT au avut loc începând cu anul 2012, an în care, în luna februarie, omul de afaceri Daniel Capră a preluat echipa de fotbal Petrolul Ploieşti, care aparţinea, în documente, Societăţii Comerciale ”F.C. Petrolul Ploieşti” SA, deţinută, ca acţionar majoritar, de Federaţia Sindicatelor Libere din Petrol şi la care erau acţionari, cu cîte o acţiune, şi Liviu Luca, Florin Bercea şi Eduard Alexandru. Societatea era susţinută în cea mai mare parte din bani publici proveniţi de la bugetul municipiului Ploieşti.

Direcţia Generală Antifraudă este cea care a sesizat DIICOT despre faptele suspectate în acest dosar, conform unor surse lucrătorii Antifraudă ridicând, anterior, în mai multe rânduri, documente fiscale ale clubului de fotbal din Ploieşti.

În acest dosar, procurorii DIICOT au făcut, marţi, percheziţii la 25 de adrese din Bucureşti şi judeţele Constanţa, Prahova, Buzău, Sălaj, Giurgiu şi Brăila, la membrii grupării suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală şi din care fac parte 19 persoane.

La Buzău, poliţiştii, coordonaţi de procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti al DIICOT, au percheziţionat sediul unei societăţi comerciale despre care anchetatorii au informaţii că ar fi implicată în ingineriile financiare ale fraţilor Capră.

”Au fost făcute percheziţii la SC Soval Plast din Buzău, parte a ingineriilor financiare ale fraţilor Capră. În acte, administrator al firmei apare un cetăţean moldovean, în realitate însă firma fiind controlată de membrii grupării Capră”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX şeful DIICOT Ploieşti.

Într-un comunicat de presă transmis marţi dimineaţă, DIICOT preciza că administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti ar fi iniţiat, în anul 2012, gruparea infracţională organizată, la care au aderat şi ceilalţi membri. Gruparea ar fi fost constituită pentru a favoriza firmele administrate de aceştia, care s-ar fi folosit de lanţuri infracţionale pentru a prelua şi finanţa SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti.

"Astfel, au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA şi diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit)", se menţiona în comunicatul de presă al DIICOT.

Anchetatorii susţin că membrii grupării ar fi facturat diferite servicii şi livrări de mărfuri cu clubul sportiv, pentru a acoperi astfel relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională. Sumele obţinute în acest fel ar fi fost însuşite de membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.

 

 

 

 

 

**  sursa  :-- MEDIAFAX

                  -- http://www.mediafax.ro/social/perchezitii-la-administratori-ai-fc-petrolul-suspectati-de-evaziune-de-15-4-milioane-de-euro-directorul-general-al-clubului-si-fratii-capra-principalii-actionari-ridicati-de-diicot-13635605




 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Sport Percheziţii la administratori ai FC Petrolul, suspectaţi de evaziune de 15,4 milioane de euro