Total Media News

CONFLICTE în Ucraina: Grupuri proruse au proclamat instituirea "Republicii Odesa". PDF Imprimare
Miercuri, 16 Aprilie 2014 16:49

      Grupuri separatiste proruse au proclamat, miercuri, instituirea "Republicii Odesa", în oraşul ucrainean situat pe litoralul Mării Negre, anunţă surse citate de Fox News.

                                                

    "Regiunea Odesa proclamă astăzi Republica populară Odesa; puterea aparţine exclusiv locuitorilor acestui teritoriu", au comunicat grupuri separatiste proruse.

     "În Ucraina este război civil, iar locuitorii trebuie să blocheze toate intrările în oraşul Odesa începând de la ora locală 16.00 (16.00, ora României)", au explicat separatiştii.

     "Dacă nu vreţi un război care să ducă ţara la ruină, cum s-a întâmplat în Siria şi Libia, conflicte soldate cu sute de mii de morţi, atunci trebuie să acţionaţi. Odesa este înconjurată deja de puncte de control ale inamicilor. Starea de război a fost deja decretată în ţară", au adăugat separatiştii proruşi.

 

Mesajul pare a fi un apel la luptă împotriva armatei ucrainene şi la unirea cu regiunea Crimeea, care este deja parte a Rusiei, după un referendum contestat de Uniunea Europeană şi de Statele Unite.

Pe 7 aprilie, activişti proruşi au proclamat "Republica de la Doneţk", ocupând toate instituţiile regionale.

UPDATE 16:30 - Miliţii proruse au capturat şase blindate ale armatei ucrainene

Combatanţi proruşi au capturat şase vehicule blindate ale armatei ucrainene, în zona Kramatorsk, în estul Ucrainei, anunţă Ministerul ucrainean al Apărării, denunţând activităţi teroriste.

Blindatele capturate făceau parte dintr-o coloană militară care se îndrepta spre oraşul Kramatorsk, unde marţi au izbucnit confruntări armate între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi proruşi.

Coloana a fost blocată de locuitori, iar blindatele au fost apoi capturate de combatanţi proruşi.

"Este vorba de un grup rus de sabotori terorişti", a precizat Ministerul ucrainean al Apărării.

Ministrul ucrainean al Apărării Mihailo Koval efectua miercuri o vizită în estul ţării, o regiune afectată de mai multe zile de o insurecţie armată prorusă, a anunţat vicepremierul ucrainean Vitali Iarema, relatează AFP.

"Ministrul Apărării s-a deplasat în estul (Ucrainei) şi va prezenta un raport asupra a ceea ce se întâmplă acolo", a declarat Iarema, citat de agenţia Interfax-Ukraine.

UPDATE 12:15 - Kievul susţine că doi militari au fost capturaţi de persoane înarmate în estul ţării

Doi militari ucraineni au fost capturaţi de persoane necunoscute înarmate în estul Ucrainei, au anunţat miercuri autorităţile de la Kiev, relatează AFP.

Incidentul s-a produs pe autostrada din apropierea oraşului Krasnîi Luci, unde doi militari au fost "capturaţi şi duşi într-o direcţie necunoscută de extremişti". Aceştia se opriseră după ce maşina lor de serviciu a făcut pană, a precizat ministerul într-un comunicat.

UPDATE 12:08 - Grupările armate proruse au ordin să ucidă - servicii speciale ucrainene

Grupările armate proruse din estul Ucrainei au ordinul de a "deschide focul pentru a ucide", au declarat miercuri serviciile speciale ucrainene.

"Conversaţiile interceptate între sabotorii ruşi arată că acţiunile de sabotaj din estul Ucrainei sunt coordonate de ofiţerii de informaţii militare ruse care dau ordine cinice de a trage pentru a ucide militari ucraineni", a declarat serviciul de presă al SBU, într-un comunicat.

Guvernul de la Kiev a trimis marţi forţe armate împotriva rebelilor proruşi din estul Ucrainei, unde o serie de revolte au fost iniţiate de mai multe zile de militanţi care cer organizarea unui referendum în vederea autonomiei regiunilor rusofone, în cadrul Ucrainei, sau alipirea la Rusia.

UPDATE 11:35 - Bărbaţi înarmaţi au intrat în primăria din Doneţk

Un grup format din circa 20 de bărbaţi înarmaţi şi cu cagule a intrat miercuri dimineaţă în primăria din Doneţk, în estul Ucrainei, a constatat un corespondent al AFP aflat la faţa locului.

Persoanele necunoscute nu împiedică angajaţii să intre şi să iasă din clădire şi afirmă că au ca unică revendicare organizarea unui referendum privind "federalizarea" Ucrainei. Insurgenţi separatişti ocupă din 6 aprilie sediul administraţiei regionale din Doneţk, al cărui control l-au preluat în timpul manifestaţiilor, înainte de a proclama o "republică suverană a Doneţk".

UPDATE 10:52 - Blindate ce arborează drapelul rus la Kramatorsk, în estul Ucrainei

Trei blindate uşoare şi un camion care transportă bărbaţi înarmaţi fără însemne şi arborând drapelul rus circulau miercuri dimineaţa la Kramatorsk, în estul Ucrainei, a constatat un fotograf al AFP aflat la faţa locului.

 

 

 

 

**  sursa  :  MEDIAFAX

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate International CONFLICTE în Ucraina: Grupuri proruse au proclamat instituirea "Republicii Odesa".