Total Media News

Barack Obama vrea să testeze deschiderea Iranului pentru dialog PDF Imprimare
Miercuri, 18 Septembrie 2013 08:16
Index articol
Barack Obama vrea să testeze deschiderea Iranului pentru dialog
Pagina 2
Toate paginile

    Preşedintele american Barack Obama a declarat, marţi, că intenţionează să testeze disponibilitatea omologului său iranian, Hassan Rohani, de a dialoga pe tema programului nuclear al republicii islamice.

                                                         

     "Există o şansă pentru diplomaţie. Sper că iranienii vor profita de ea", a declarat Obama într-un interviu acordat postului de televiziune hispanofon Telemundo, la două zile după ce a confirmat un schimb de scrisori cu Hassan Rohani, învestit la începutul lui august şi al cărui ton pare mai conciliant faţă de stilul inflexibil al predecesorului său, Mahmoud Ahmadinejad.


 

"Sunt indicii care arată că Rohani, noul preşedinte, este pregătit să deschidă dialogul cu Occidentul şi Statele Unite, iar acest lucru este inedit", a adăugat Barack Obama. "Astfel, îl vom pune la încercare", a adăugat el.

Marţi, Ghidul Suprem iranian, Ali Khamenei, a pledat pentru "supleţe" în discuţiile diplomatice. Iranul şi marile puteri urmează să relanseze negocierile în cadrul Adunării Generale a ONU de la sfârşitul lunii. În cadrul acesteia, Obama nu a prevăzut până în prezent o întrevedere cu Rohani, potrivit Casei Albe.

Washingtonul nu încetează să agite spectrul unei acţiuni militare în Iran dacă diplomaţia şi sancţiunile internaţionale nu descurajează Teheranul să se doteze cu arma atomică. Iranul dezminte că programul său nuclear este conceput în scopuri militare, iar Rohani a avertizat că ţara sa nu va ceda nimic în privinţa drepturilor sale nucleare.

 

 

 

**  sursa  : MEDIAFAX

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate International Barack Obama vrea să testeze deschiderea Iranului pentru dialog