Total Media News

Rapid a primit un nou termen pentru reorganizarea clubului - Pagina 2 PDF Imprimare
Vineri, 13 Septembrie 2013 15:15
Index articol
Rapid a primit un nou termen pentru reorganizarea clubului
Pagina 2
Toate paginile

 

Instanţa de fond şi mai apoi Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal au respins dosarul FC Rapid, club aflat în insolvenţă, privind acordarea licenţei pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I. Motivul a fost legat de neconfirmarea planului de reorganizarea de către tribunal până la data analizei cererii de acordare a licenţei.

La 6 iulie, Comitetul Executiv al FRF a hotărât disputarea unui meci de baraj pentru menţinerea în primul eşalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licenţiere, şi Concordia Chiajna, formaţia retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent). Concordia s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru revocarea hotărârii cu privire la disputarea barajului cu Rapid, contestând totodată dreptul echipei giuleştene de a juca în primul eşalon, în condiţiile în care nu are licenţă. Ilfovenii au jucat, totuşi, meciul de baraj, pierdut cu scorul de 1-2 după prelungiri, la 13 iulie.

La 2 august, TAS a obligat Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA.

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.

La masa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

La 7 decembrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos.

 

 

 

**  sursa  : MEDIAFAX





 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Sport Fotbal Rapid a primit un nou termen pentru reorganizarea clubului - Pagina 2