Cum il fugareste Fiscul pe antreprenorul roman - Pagina 2 |
Luni, 05 August 2013 10:26 | ||||
Pagina 2 din 2
Pe romaneste,statul isi cam taie craca singur de sub picioare", adauga proprietarul IMM-ului.El mentioneaza ca, spre deosebire de acum 2-3 ani, cand trimiteau notificare dupa 3 luni de intarziere la plata, cei de la ANAF nu mai asteapta decat o saptamana maxim doua pana sa blocheze contul societatilor comerciale. "Desi compania noastra isi plateste darile la stat regulat de 6 ani de zile, de la inceputul anului si pana acum am primit 36 de notificari sau instiintari de poprire de la ANAF. Acum doi ani daca primeam doua tot anul", isi aminteste proprietarul IMM-ului. Procedeuri invechite De metodele folosite de ANAF in comunicarea cu contribuabilii este nemultumit si Tiberiu G, proprietarul unei afaceri din domeniul vanzarilor. "In fiecare luna sau chiar mai des primesc instiintare de la ANAF ca am de platit sume restante catre stat, de fiecare data cifre mici de ordinul sutelor de lei", povesteste Tiberiu G.Instiintarea vine sub forma de scrisoare recomandata, cu bilet in casuta postala de la parterul blocului unde locuieste Tiberiu. Acesta trebuie sa se prezinte la posta, in termen de doua zile, pentru a ridica scrisoarea."De la mine de acasa pana la locul de munca fac aproximativ o ora. Oficiul postal de care apartin se afla in directia opusa, la jumatate de ora de mers. Ajuns la posta, dupa ce stau la coada alaturi de alti antreprenori, intru in posesia documentului de la Fisc", explica proprietarul business-ului din domeniul vanzarilor.Documentul contine si instructiuni pentru depunerea unei contestatii. "Ce sa inteleg, ca ei stiu ca eu voi contesta instiintarea? Inseamna ca nu ii intereseaza banii, ci vor numai sa bifeze o activitate", mentioneaza antreprenorul.El considera ca astfel de probleme pot fi rezolvate mai simplu, fara pierdere de timp. De exemplu, reprezentantii ANAF sa il anunte prin mail sau telefon, sa discute apoi cu contabila firmei si numai daca se ajunge la neintelegeri sa apeleze la documentele tiparite, pentru ca apoi, daca va fi cazul, sa treaca la proceduri in instanta. Mai ales ca sumele sunt de fiecare data destul de mici, incat cheltuielile cu hartia si posta nu se justifica."Ma simt mai hartuit decat Moromete, personajul lui Marin Preda, interpretat de Victor Rebengiuc. Parca as da piept cu fonciirea", marturiseste Tiberiu. DailyBusiness Video: Moromete si fonciirea
Si de parca procesele nu erau de ajuns, Cristina H a inceput sa fie asaltata si cu scrisori. "Curg scrisorile de la ANAF cam una pe saptamana, cateodata chiar si doua. Mi se spune ca ba nu am platit CAS, ba nu am platit TVA, ba nu am platit nu stiu ce", mentioneaza aceasta. Din cauza experientei anterioare cu ANAF, aceasta este permanent cu platile la zi, precum un ceas elvetian. "Ma duc la posta o data pe saptamana, imi ridic minunatele recomandate care nu au nici o baza reala si o sun pe contabila. Contabila imi spune ca nu sunt singura. Si e adevarat, la posta sunt cutii intregi de astfel de scisorele de amor de la ANAF!", mai spune antreprenoarea. "Intre timp eu, singurul angajat al micutei mele firme am intrat in concediul de ingrijire copil. Sunt cu toate platile la zi si pentru moment nu mai am de platit CAS de exemplu. Nu conteaza, primesc somatii peste somatii. Ma gandesc serios sa inchid firma dar stiu ca si asta e o procedura anevoioase si mancatoare de timp", conchide cu un gust amar proprietara business-ului de consultanta.Contactati de catre DailyBusiness.ro, reprezentantii ANAF nu au formulat inca un raspuns. ** sursa : dailybusiness.ro |