Total Media News

Campionii se nasc acum - Pagina 2 PDF Imprimare
Luni, 01 Iulie 2013 15:14
Index articol
Campionii se nasc acum
Pagina 2
Toate paginile

 

„Mă gândesc la un program naţional pentru a încuraja sportul,.La acest program naţional orice copil, orice tânăr din ţara asta va avea acces gratuit şi va putea practica sportul sub îndrumarea unui antrenor, profesor. Se impune un astfel de program pentru că baza materială practic este folosită acum în alte scopuri, este deturnată, iar cei care vor să practice sportul au, de cele mai multe ori, doar ocazia bazelor private, unde abonamentul este foarte mare”, a explicat ministrul, care relevă că obezitatea infantilă a ajuns la cote îngrijorătoare în România.

Sub sloganul „Consumul de mai mult de o oră de TV pe zi afectează grav sănătatea mentală”, Asociaţia Student Sport, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Ministerul Tineretului şi Sportului va desfăşura şi primul eveniment organizat în acest scop, crosul CNA.

În urma discuţiilor, Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului a propus încheierea unui acord de coordonare a acţiunilor privind promovarea educaţiei sportive în audiovizual, între Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Asociaţia Student Sport, Consiliul Naţional al Elevilor şi Consiliul Naţional al Audiovizualului

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Actualitate Campionii se nasc acum - Pagina 2