Total Media News

Cât de profitabil este să fii recuperator PDF Imprimare Email
Marţi, 25 Octombrie 2011 08:09

Pentru fiecare euro colectat, costurile companiei de recuperare a creanţelor se ridică, în medie, la 25 de cenţi, a declarat Georg Kovacs, managing director EOS KSI România, companie care deţine cea mai mare cotă din piaţa locală de colectare a creanţelor, de circa 22%. Costurile pot ajunge chiar şi la 40-50% din valoarea recuperată dacă procesul de colectare se întinde pe o perioadă mai lungă de trei ani, a mai precizat Kovacs, cu ocazia unei conferinţe de presă.

"Costul colectării este acelaşi, de circa 25% din valoarea recuperată, în ciuda faptului că valoarea medie a plăţilor efectuate de debitori este tot mai scăzută", susţine Kovacs. Astfel, valoarea medie a unei rate achitate de români în cazul creditelor neperformante preluate de o companie de recuperare a creanţelor a fost, în semestrul doi din 2011, de 42 de euro lunar, în scădere faţă de sfârştiul anului trecut, când valoarea medie era de 60 de euro pe lună. De altfel, România a înregistrat cele mai slabe rezultate din regiune, valoarea medie a unei rate lunare achitate în Europa de sud-est fiind, conform datelor furnizate de EOS KSI, dublă, circa 84 de euro.

alt

Câţi bani încasează o companie de recuperare a creanţelor

Rata de succes a colectării creanţelor românilor a căror credite neperformante au fost preluate de EOS KSI a fost, în semestrul doi din 2011, de 0,5%, uşor mai ridicată decât media din regiune (0,4%), în timp ce rata angajamentelor respectate a fost de 46%. Recuperatorii de creanţe preferă să ajungă la o înţelegere cu datornicii, astfel încât, chiar dacă valoarea ratei lunare este mai mică, aceasta să fie achitată cu regularitate. "Există o corelaţie între rata angajării de plată şi valoarea medie. Pentru noi este mai important să avem încredere că debitorii au posibilitatea să achite suma convenită, nu să se simtă copleşiţi de suma pe care o au de rambursat", a declarat Kovacs.

Principalele surse de venit ale companiilor de recuperare creanţe sunt colectările de datorii din portofoliile de creanţe achiziţionate, precum şi ale creditelor neperformante externalizate de bănci. În cazul celor din urmă, rata de succes înregistrată de EOS KSI, în semestrul doi din 2011, a fost de 14%, cu mult peste media din regiune, de numai 2%, în timp ce valoarea medie a unei plăţi lunare, în perioada menţionată, a fost de 58 de euro, cu 22% mai puţin decât media regiunii. Kovacs atrage însă atenţia că "românii nu sunt plătitori mai buni. Rezultatul are legătură cu faptul că băncile externalizează mai repede creanţele", ceea ce înseamnă că există şanse mai mari pentru recuperarea banilor. "Cu cât este mai veche creanţa, cu atât este mai greu de colectat", a explicat el.

alt

Circa două milioane de români primesc telefoane de la recuperatori

"Există în jur de două milioane de debitori", a mai precizat Kovacs. Directorul EOS susţine că, în cazul companiei sale, portofoliile urmărite sunt cele unde se poate observa o bunăvoinţă din partea datornicilor. "Noi nu acceptăm decât portofoliile unde se vede că oamenii au încercat să achite câteva rate după care nu au mai reuşit să le plăteacă", a explicat el. Astfel, persoanele ajunse în încurcătură din pricina unor tentative de a frauda sistemul rămân cu datoriile la bănci.

Cât plătesc recuperatorii de creanţe pentru datoriile românilor la bănci

După ce creditele neperformante sunt achiziţionate de recuperatorii de creanţe pentru circa 8-10% din valoarea datoriei, recuperatorii încep să dea telefoane şi să trimită scrisori. Personalul acestor companii îi contactează pe datornici pentru a stabili care au fost circumstanţele care au dus la incapacitatea de plată, iar împreună cu ei, vor stabili un plan de plată, astfel încât rata să poată fi suportată de către debitor, susţin oficialii companiei.

EOS KSI a decis să recurgă şi la vizite la domiciliu, pentru a-i convinge pe datornici că trebuie găsit un compromis pentru achitarea restanţelor. "Principalul scop este să evităm ajungerea în instanţă deoarece este costisitoare atât pentru noi cât şi pentru debitori şi se soluţionează într-un interval foarte lung de timp", a mai precizat Kovacs.

În legătură cu modul în care reacţionează persoanele aflate în această situaţie, directorul EOS a precizat că "problema nu e că nu vor să plătească, ci că nu au bani să plătească". În prezent, compania are 40.000 de procese şi 8.000 de cazuri de executare silită.

Valoarea medie a plăţilor efectuate pentru facturile restante de telefonie, ajunse în portofoliul EOS KSI

alt

Cum a evoluat piaţa locală şi care sunt perspectivele pentru 2012

Piaţa de colectare a creanţelor din România a atins, în 2010, o valoare de aproximativ 200 milioane RON (circa 45 milioane de euro), în creştere cu aproximativ 36% comparativ cu anul precedent, pe fondul creşterii volumului de credite neperformante.

"O recesiune pare tot mai probabilă, ceea ce ar putea însemna scăderea valorii medii de achiziţie a portofoliilor de la 8-10% în prezent, la 5-6%", apreciază Kovacs care anticipează că anul 2012 va aduce portofolii din domeniul creditelor ipotecare neperformante. "Vor fi mult mai dificil de colectat şi se vor vinde pentru sume mai mari", mai apreciază el.

Conform oficialilor EOS KSI în următoarea perioadă externalizările practicate de bănci vor stagna pe fondul înăspririi condiţiilor de creditare, dar şi pentru că s-a trecut "printr-un proces intens de curăţare a potofoliilor", unele bănci apelând la propriile departamente de colectare a creanţelor.

Principalii jucători de pe piaţa locală de colectare a creanţelor

Principalii jucători de pe piaţa locală de colectare creanţe au avut o cifră cumulată de afaceri, în 2010, de circa 138 de milioane de lei, respectiv 69% din piaţă. Cu o forţă de muncă de aproape 1.900 de angajaţi, companiile din top 10 au înregistrat creşteri semnificative ale cifrelor de afaceri faţă de anul precedent.

Compania Cifra de afaceri în 2010 (milioane lei)

Profit net / pierdere2010 (milioane lei)

Număr de angajaţi
EOS KSI România 41,2(în creştere cu circa 8% faţă de 2009) 0,7 750
Coface 24,1 (în creştere cu 27% faţă de 2009) 5,9 85
Mellon 15,4 (n.a. pentru 2009) 1,1 346
Kruk 14,4 (în creştere cu 54% faţă de 2009) 1.04 133
Cycle 11,8 (în creştere cu 71% faţă de 2009) 2,02 239
Credit Express 9,8 0,6 95
Urban şi Asociaţii 9,6 -0,69 54
Top Factoring 6,1 0,038 121
Aris 2.000 4,6 0,89 42
APS 1,09 -0,28 12

 

 

 

**  sursa  : GANDUL info

 

Abonare newsletter




Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.net
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Service Auto autorizat RAR
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2016
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Economie Companii Cât de profitabil este să fii recuperator