Total Media News

Avionul sefului Statului Major american, lovit de o racheta in timp ce se afla la sol - Pagina 2 PDF Imprimare
Marţi, 21 August 2012 10:41
Index articol
Avionul sefului Statului Major american, lovit de o racheta in timp ce se afla la sol
Pagina 2
Toate paginile

 

În total au fost lansate două rachete, pe timpul nopţii, asupra aeroportului din Bagram, cea mai mare bază aeriană militară din ţară, iar una dintre ele a lovit avionul generalului Dempsey, potrivit aceleiaşi surse.

Avionul, un C-17, se afla pe pistă, alături de alte aeronave, a adăugat purtătorul de cuvânt, precizând că doi militari americani care se ocupau de mentenanţa aeronavelor la Bagram au fost răniţi în acest atac.

Atacul nu a ameninţat în niciun caz siguranţa generalului Dempsey şi a echipei sale, care dormeau în momentul incidentului, au declarat alţi ofiţeri.

Şeful Statului Major american a ajuns duminică în Afganistan pentru a discuta cu oficialii militari americani, ai NATO şi afgani, în special în legătură cu multiplicarea îngrijorătoare a atacurilor comise de membrii forţelor afgane de securitate împotriva aliaţilor lor din cadrul NATO.

Tirurile de rachetă împotriva bazelor militare ale NATO sunt destul de frecvente în această ţară.

Forţa internaţională a NATO în Afganistan (ISAF), condusă de americani, vorbeşte rareori despre pagubele materiale pe care le suportă. Pierderile umane în astfel de circumstanţe sunt totuşi rare.

 

 

 

 

 

**  sursa  :.zf.ro



 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate International Avionul sefului Statului Major american, lovit de o racheta in timp ce se afla la sol - Pagina 2