Timişoara va găzdui Balcaniada de volei pe plajă pentru sportivii sub 22 de ani in :13-17 august Imprimare
Marţi, 12 August 2014 14:48

                  În perioada 13-17 august, Timişoara va găzdui

       Balcaniada de volei pe plajă pentru sportivi sub 22 de ani.

                         

                   

  

  De asemenea, una dintre cele trei etape ale Balcaniadei de seniori la beach-volley, din 2014, va avea loc tot pe Bega (15-17 august), celelalte două runde disputându-se în Serbia respectiv Bulgaria.

    Spectaculozitatea voleiului pe plajă va fi gustată în miez de august şi de către timişoreni, cu ocazia unei duble competiţii internaţionale regionale a cărei găzduire a fost atribuită municipiului de pe Bega.

    Între 13 și 15 august, pe suprafața de nisip care va fi amenajată în Parcul Rozelor din Timișoara, în vecinătatea terenurilor de tenis, se va disputa Balcaniada Beach Volley pentru sportivi sub 22 de ani.

   În aceeași localie, între 15 și 17 august 2014, se va disputa și Balcaniada Beach Volley de seniori, feminin și masculin. Țările care și-au anunțat participarea sunt:România, Bulgaria, Grecia, Moldova, Serbia și Turcia.

   Aproape 120 de sportivi și sportive vor fi prezenți în orașul de pe Bega.

 

 

 

    Este cvasi-recunoscut faptul că voleibalistele sunt considerate cele mai sexy sportive din lume!

 

 

 

 

 

**  sursa  : --sportnews.ro