Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din invatamantul preuniversitar de stat Imprimare
Luni, 15 Iulie 2013 19:34

            ORDIN nr. 5.576 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din invatamantul preuniversitar de stat


EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 1 noiembrie 2011


       În conformitate cu Hotãrârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului,
în temeiul art. 82 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,
ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.ART. 1
Se aprobã Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învãţãmântul preuniversitar de stat, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2 
Direcţia generalã educaţie şi învãţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generalã economic, finanţe, resurse umane, Direcţia generalã învãţãmânt în limbile minoritãţilor, relaţia cu Parlamentul şi partenerii sociali, Direcţia generalã management, resurse umane şi reţea şcolarã, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unitãţile de învãţãmânt duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.


 

Ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,
Daniel Petru FuneriuBucureşti, 7 octombrie 2011.
Nr. 5.576.
ANEXĂ


CRITERII GENERALE
de acordare a burselor elevilor din
învãţãmântul preuniversitar de statCAP. I
Dispoziţii generaleART. 1
Elevii de la cursurile cu frecvenţã din învãţãmântul preuniversitar de stat pot beneficia de burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
ART. 2    Acordarea burselor menţionate la art. 1 reprezintã o formã de sprijin material, vizând atât protecţia socialã, cât şi stimularea elevilor care obţin rezultate foarte bune la învãţãturã şi disciplinã.
ART. 3
(1) Bursele se acordã din bugetele locale ale unitãţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unitãţile de învãţãmânt preuniversitar, potrivit prevederilor art. 105 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
(2) Bursele se acordã în limita fondurilor aprobate cu aceastã destinaţie.
ART. 4
Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numãrul acestora se stabilesc anual prin hotãrâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.CAP. II
Criterii generale de acordare a burselor


ART. 5
Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţã din învãţãmântul preuniversitar de stat, numite în continuare burse, sunt: burse de performanţã, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.
ART. 6
(1) Bursele de performanţã se acordã elevilor care se încadreazã în cel puţin unul din cazurile urmãtoare:
a) au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, denumit în continuare MECTS;
b) s-au calificat în loturile de pregãtire organizate de MECTS pentru competiţiile internaţionale;
c) au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de MECTS.
(2) Lista olimpiadelor şi concursurilor naţionale, precum şi lista competiţiilor/concursurilor pentru care se acordã bursele de performanţã menţionate la alin. (1) va fi actualizatã şi va fi fãcutã publicã de MECTS, anual, pânã la data de 1 octombrie.


(3) Bursele de performanţã obţinute în baza prevederilor alin. (1) se acordã pe perioada anului şcolar urmãtor celui în care s-au obţinut rezultatele menţionate la alin. (1).
(4) În perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacã nota la purtare într-un semestru este mai micã de 10.
ART. 7
Bursele de merit şi bursele de studiu se acordã elevilor de la cursurile cu frecvenţã din învãţãmântul preuniversitar de stat, în funcţie de rezultatele obţinute la învãţãturã.
ART. 8
(1) Bursele de merit se acordã elevilor care se încadreazã în cel puţin unul din cazurile urmãtoare:
a) au rezultate deosebite la învãţãturã: au obţinut media generalã de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învãţãmântului primar, gimnazial, liceal sau profesional;
b) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de MECTS;


c) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de MECTS.
(2) Bursele de merit obţinute în baza prevederilor alin. (1) lit. a) se acordã începând cu semestrul al II-lea pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învãţãmântului primar, gimnazial, liceal sau profesional, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii aflaţi în celelalte clase ale învãţãmântului primar, gimnazial, liceal sau profesional.
(3) Lista elevilor care beneficiazã de bursele de merit obţinute în baza prevederii alin. (1) lit. a) este revizuitã semestrial, în funcţie de modificãrile intervenite în situaţia şcolarã a elevilor.
(4) Lista olimpiadelor şi concursurilor naţionale, precum şi a competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, pentru care se acordã bursele de merit menţionate la alin. (1) lit. b) sau lit. c) va fi actualizatã şi va fi fãcutã publicã de MECTS, anual, pânã la data de 1 octombrie.
(5) Bursele de merit obţinute în baza prevederilor alin. (1) lit. b) sau lit. c) se acordã pe perioada anului şcolar care urmeazã anului în care s-au obţinut rezultatele menţionate la alin. (1) lit. b) sau lit. c).
(6) În perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacã nota la purtare este mai micã de 10.
ART. 9
(1) Bursa de studiu se acordã elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie şi care îndeplinesc simultan condiţiile: au media generalã peste 7,00 şi nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordã bursa.


(2) Bursele de studiu sunt revizuite semestrial, în funcţie de modificãrile intervenite în veniturile nete lunare ale familiei şi în situaţia şcolarã a elevilor.
ART. 10
Bursele de studiu se acordã începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învãţãmântului primar, gimnazial, liceal sau profesional, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii aflaţi în celelalte clase ale învãţãmântului primar, gimnazial, liceal sau profesional.
ART. 11
Bursele de ajutor social se acordã elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materialã a familiei sau a susţinãtorilor legali.
ART. 12
(1) Bursele de ajutor social se acordã la începutul anului şcolar şi sunt revizuite semestrial, în funcţie de modificãrile intervenite în veniturile nete lunare ale familiei.
(2) Pot pãstra bursa elevii promovaţi şi cu nota 10 la purtare.


ART. 13
Bursele de ajutor social se acordã urmãtoarelor categorii de elevi înscrişi la cursurile cu frecvenţã din învãţãmântul preuniversitar de stat:
a) orfani de ambii pãrinţi sau bolnavi de TBC şi care se aflã în evidenţa dispensarelor şcolare ori bolnavi de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatitã cronicã, glaucom, miopie gravã, boli imunologice sau infestaţi cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA, sau care suferã de poliartritã juvenilã, spondilitã anchilozantã ori reumatism articular, handicap locomotor; Acordarea burselor pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul şcolar;
b) elevi din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altã localitate, întrucât nu au posibilitatea sã studieze într-o unitate de învãţãmânt din localitatea de domiciliu;
c) elevi proveniţi din familii care îndeplinesc în mod cumulat urmãtoarele condiţii:
1. nu realizeazã un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie;
2. nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţã mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 mp, în zonele montane.
ART. 14   Pentru obţinerea bursei de ajutor social, elevii majori sau pãrinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învãţãmânt, în termenul stabilit de aceasta, o cerere însoţitã de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor social.
ART. 15
(1) Pentru determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie se vor depune acte doveditoare, în primele 10 zile lucrãtoare ale fiecãrui semestru.
(2) La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocaţia suplimentarã pentru copii.
ART. 16
(1) Bursa de ajutor social se poate acorda ocazional, o datã pe an, şi elevilor de la cursurile cu frecvenţã din învãţãmântul preuniversitar de stat, ale cãror venituri nete lunare pe membru de familie nu depãşesc 75% din salariul minim net pe economie.
(2) Acordarea bursei de ajutor social ocazional se face pe baza documentelor doveditoare ale veniturilor, prevãzute la art. 13.
(3) Cuantumul bursei de ajutor social ocazional trebuie sã fie cel puţin egal cu cuantumul lunar al bursei de ajutor social.

Ghid complet pentru uzul practicienilor in dreptCum sa rezolvati rapid problemele generate de Dreptul Familiei respectand reglementarile noilor Coduri - civil si de procedura civila>> DETALII CLICK AICI

CAP. III
Dispoziţii finaleART. 17
Bursele se acordã în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregãtirii şi susţinerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificãrii profesionale şi pe perioada pregãtirii practice.
ART. 18
(1) Un elev nu poate primi douã burse simultan, dar are dreptul sã opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordã pentru o mai mare perioadã de timp.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), elevii care beneficiazã de burse de studiu pot primi şi burse de performanţã sau burse de merit.
(3) Elevii care se încadreazã în prevederile alin. (2) şi care au dreptul sã primeascã atât bursã de performanţã, cât şi bursã de merit, trebuie sã opteze pentru una din acestea, putând sã o aleagã pe cea cu valoare mai mare sau acordatã pentru o perioadã de timp mai mare.
Va oferim 57 de modele de cereri si actiuni in justitie, redactate impecabil, in conformitate cu prevederile noului Cod!>> DETALII CLICK AICI

ART. 19
Bursele de ajutor social se acordã şi pe perioada vacanţelor şcolare pentru elevii prevãzuţi la art. 13, în urmãtoarele situaţii:
a) elevilor care au promovat anul şcolar sau celor care la sfârşitul anului şcolar sunt corigenţi la o singurã disciplinã de învãţãmânt şi au media anualã 10 la purtare;
b) absolvenţilor învãţãmântului gimnazial care fac dovada cã au fost admişi în liceu/învãţãmânt profesional, cursuri cu frecvenţã, într-o unitate de învãţãmânt preuniversitar de stat;
c) elevilor declaraţi repetenţi din motive medicale, dovedite prin documente medicale.
ART. 20
(1) Criteriile specifice de acordare a burselor de performanţã, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unitãţilor de învãţãmânt, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuãrii de cãtre elevi a activitãţilor şcolare.
(2) Nu pot constitui criterii de acordare/neacordare a burselor: religia, rasa, sexul, apartenenţa politicã a elevului sau a familiei acestuia, apartenenţa la organizaţii legal constituite, studiile efectuate în strãinãtate, precum şi accesul la burse din alte surse.
Va invitam sa va completati biblioteca juridica cu:Noul Cod civil – comentarii, doctrina, jurisprudenta20% reducere pentru pachetul cu 3 volume!>> Detalii Click Aici