Analiza detaliată a înmatriculărilor de autovehicule în luna Septembrie și pe întreg anul 2023 Imprimare
Auto
Miercuri, 18 Octombrie 2023 08:52
In primele nouă luni ale anului 2023 față de aceeasi perioadă a anului trecut:
• Inmatriculările de autoturisme noi sunt în creștere la nouă luni 2023 (+16,0%) faţă de 2022
• Autoturismele “electrificate” au o creștere de 30,8%, realizând o cotă de piață de 23,6%
• Vehiculele comerciale ușoare + minibuse, în creștere cu 14,2%, iar cele grele + bus cu 29,1%

                  Au crescut prețurile la mașinile SH, în România, în 2023 (platformă de  vânzări auto)

    După evoluția importantă a lunilor   anterioare, septembrie 2023 vine cu o scădere
de 8,3% a înmatriculărilor de autovehicule noi  faţă de luna septembrie a anului 2022.
    Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna   septembrie 2023 este în creştere cu 17,6% față  de perioada similară din anul 2021, în creştere    cu 1,6% faţă de septembrie 2020 şi în creştere    cu 75,5% faţă de septembrie 2019.

Sursa date: DRPCIV, prelucrare APIA
   In piața națională, TOP 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după primele nouă luni din
anul 2023, este condus de către
Dacia (36.080 unități), urmată de
Renault (11.378 unități),
Toyota  (8.621 unități),
Volkswagen (8.501 unități),
Skoda (7.997 unități),
Ford (7.659 unități),
Hyundai (6.667 unități),
Mercedes Benz (6.627 unități),
Suzuki (3.589 unități) și
BMW (3.522 unități).
I. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au înregistrat, în luna
septembrie 2023, un volum de 10.396 unități, cu 12,0% mai puțin decât în luna similară din 2022.
    Segmentarea pe clase.
   După primele nouă luni ale anului 2023, observăm o evoluție mixtă a
segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează:
Clasa A (+26,6%),
Clasa B (+4,6%),
Clasa C (+33,4%),
Clasa D (-3,5%),
Clasa E (+29,6%),
Clasa F (+28,1%),
SUV (+12,9%),
MPV (-87,1%) și
Clasa Sport (+40,5%), raportat la perioada similară din anul anterior.
  In ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 43,1%,
în scădere cu 1,2% față de 2022, urmat de Clasa C cu o cotă de 29.8%, în creştere cu 3,9% și Clasa
B cu o cotă de 16,0%, în scădere cu 1,7% față de cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut.
  In funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele nouă luni din
acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,7% față de cota deținută în perioada
similară din 2022, ajungând, astfel, la o pondere de 63,4%. In ceea ce privește autoturismele echipate
cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 0,9% față de ponderea din anul 2022 și dețin o
cotă de 13,1% din total.
   Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-
in), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă),
ajung să dețină, după primele nouă luni din 2023, o cotă de piață de 23,6%, care depăşeşte cu
10,5% cota deţinută de motoarele diesel.
   Autoturismele full electrice dețin o cotă de 10,7% din piață în primele nouă luni ale anului 2023
față de anul 2022 când reprezentau 8,2%.
   Ca și în anul 2022, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general,
autoturismele electrificate au performat,
  în anul 2023. Achizițiile din această categorie au crescut  considerabil (+30,8%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. In acest context, este de  remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+52,2%) şi a celor plug-in hybrid  (+44,2%) din totalul autoturismelor electrificate.
   In luna septembrie 2023,  autoturismele 100% electrice înregistrează o  scădere de 11,0% față de luna similară a  anului trecut, iar la nivelul celor nouă luni din  anul 2023 la o creștere de 52,2% față de
anul precedent.
  Cota de piața a mașinilor electrice a  ajuns la 11,0% din total piață pe luna  septembrie 2023 si la 10,7% in primele nouă  luni ale anului 2023.
   Si cele plug-in urmeaza o curbă  crescătoare, cumulând și acestea volume  semnificative, cu o creștere de 37,7% față  de luna similară a anului trecut și una de  44,2% față de primele nouă luni din anul
2022.
    Autoturismele Full Hybrid prezintă o  scădere de 3,3% față de luna septembrie  2022 și o creștere de 8,5% față de primele  nouă luni ale anului anterior.
    Cu atât mai mult, în primele nouă luni din acest an, este de remarcat evoluția la vârful
clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu
5.290 unități și o creștere de 26,9% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model Y cu
1.629 unități și o creștere de 748,4%, Tesla Model 3 cu 765 unități, cu o creștere de 31,0%, Renault
Megane cu 661 unități, în creștere cu 2.260,7% și Volkswagen e-UP! cu 421 unități, în creștere cu
14,7% față de aceeaşi perioadă a anului 2022.
  In ceea ce privește autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 580
unități și o creștere de 101,4% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmată de Toyota RAV4
cu 246 unități și o creștere de 246,5%, Hyundai Tucson cu 241 unități, +42,6%, Renault Captur cu
234 unități, +14,7% și Mercedes Benz GLE cu 233 unități și o creștere de 20,7%.
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota
Corolla cu 1.707 unități, în scădere cu 8,9% față de 2022, urmată de Toyota C-HR cu 1.335 unități și -
14,3% scădere, apoi Toyota Yaris Cross cu 1.206 unități, în creștere cu 123,7%.
   Analizând evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4x4), observăm că, după primele
nouă luni din anul 2023, acestea dețin o cotă de piață de 23,5%, corespunzătoare unui volum total de
25.683 unități, în creștere cu 30,6% față de anul 2022, când se înregistrau 19.671 unități.
In ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în luna
septembrie 2023 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 59,0% din totalul
achizițiilor de autoturisme.
   Dacă ne raportăm la cele nouă luni din acest an, persoanele juridice
acoperă un procent de 58,0%, iar diferenta de 42,0% le revine persoanelor fizice.
II. Autovehicule comerciale ușoare
   Această categorie de autovehicule înregistrează, în septembrie 2023, o creștere de 14,6% față
de luna septembrie 2022. Pe ansamblul celor nouă luni din acest an, se remarcă o creștere de 14,2%,
care consemnează o evoluție similară cu cea a autoturismelor (+16,0%).
In acest context, majoritatea mărcilor și modelelor sunt în teritoriul pozitiv în raport cu perioada
similară a anului trecut.
*
*__  APIA