Guvernul italian a anulat scutirile de taxe de care se bucura Vaticanul |
Joi, 15 Noiembrie 2012 07:59 |
Premierul italian, Mario Monti, a luat prin surprindere Vaticanul anunțând că scutirea de taxe pentru activitățile comerciale de până acum va fi anulată, informează Euronews.
Anunțul, postat pe site-ul guvernului italian, vine în mijlocul negocierilor cu autoritățile de la Vatican, Comisia Europeană fiind deja anunțată. Decizia de a taxa activitățile comerciale din Vatican ar putea aduce un miliard de euro la bugetul anual al Italiei.“Italia este o țară profund catolică.
Totuși, creștinii plătesc taxe, însă biserica nu. Ar fi drept ca și biserica să-și plătească contribuțiile pentru activitățile comerciale”, a declarat Riccardo Nencini, președintele Partidului Socialist Italian (PSI).Decizia a fost întâmpinată cu circumspecție, însă, de Partidul Poporul Libertății (PDL). “Dacă Guvernul a găsit o metodă validă de taxare pentru toate organizațiile non-profit și nu face asta doar pentru a pedepsi biserica, atunci vom considera că este o măsură pozitivă”, a declarat președintele PDL, Angelino Alfano. Până în prezent, Vaticanul s-a bucurat de scutiri de taxe pentru activitățile comerciale în cazul în care aceste activități se desfășurau în sedii care serveau și ca lăcașuri de cult (hoteluri, clinici din mănăstiri etc).
*** sursa :jurnalul.ro |