Romania in centrul unui scandal mondial din gimnastica Imprimare
Sâmbătă, 20 Iulie 2013 18:40

       Scandal în gimnastica mondială, cu România în prim-plan. Într-un comunicat al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică de acum câteva zile, s-a anunţat că FIG a decis excluderea mai multor arbitre de la gimnastică, în frunte cu fosta delegată tehnică la concursul Jocurilor Olimpice de la Londra, poloneza Maria Szyszkowska, căreia i-a fost retrasă "calitatea de membru al FIG, fiind exclusă şi de la orice formă de participare la concursuri sau activităţi ale FIG.

                 

       Lui Szyszkowska i-a fost, totodată, retras brevetul de categoria 1, ca şi titlul de membru onorific (de aur). Forul internaţional a decis, de asemenea, suspendarea a 6 membri ai Comitetului tehnic la gimnastică ritmică, anulând, totodată, toate brevetele validate pe 31 decembrie după cursurile urmate de arbitre la Bucureşti, Moscova şi Alicante (Spania). Cele 6 membre ale comisiei tehnice sunt Natalia Kuzmina (Rusia), Maria Ghigova (Bulgaria), Daniela Delle Chiaie (Italia), Shihoko Sekita (Japonia), Noha Abou Shabana (Egipt) şi Caroline Hunt (SUA). Acestea pot continua să formeze arbitre, dar nu au dreptul să examineze, să atribuie brevete şi categorii, precum şi să controleze arbitrele de la toate competiţiile. Comisia disciplinară precizează că suspendatele nu pot fi membre ale Juriului superior.


 

La câteva zile de la această decizie New York Times a aflat detalii despre neregulile de la examene, de la o sursă din cadrul federaţiei, iar Bucureştiul se află în prim-planul acestui scandal. Astfel, toţi cei care au dat examen la Bucureşti au fost lăsaţi să copieze unii de la alţii, ceea ce au şi făcut, cu precizarea că au copiat chiar şi greşelile. Nu mai puţin de 60 de oficiali sunt implicaţi în acest scandal, în toate cele trei examene, cu precizarea că la Moscova şi Alicante, în Spania, neregulile au fost chiar mai grave. Astfel, în Rusia, 114 răspunsuri au fost modificate după ce lucrările au fost predate iar la Alicante s-a întâmplat acelaşi lucru cu nu mai puţin de 257 de răspunsuri.

În comunicatul transmis de FIG se mai arată, pe de altă parte, că examenele vor fi repetate foarte repede la Frankfurt (Germania), sub conducerea a 3 experţi numiţi de Biroul prezidenţial şi că după Campionatele mondiale de la Kiev (28 august-1 septembrie 2013) vor fi organizate noi cursuri internaţionale, pentru care vor exista noi proceduri.

 

 

**  sursa  :  MEDIAFAX