CSU Craiova va juca în Liga 2 în stagiunea viitoare ? Imprimare
Luni, 11 Mai 2015 14:31

                                                  

   Conform  ProSport , ierarhia campionatului românesc de fotbal poate fi decisă la TAS. Tribunalul de Arbitraj Sportiv urmează să dea o sentinţă la plângerea depusă de echipa de ligă secundă CSM Râmnicu Vâlcea, care a reclamat prezenţa ilegală a CSU Craiova în Liga 1. "Craiolguţa", echipă fondată acum doi ani, sprijinită de conducerea de atunci a FRF şi de primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, trebuia să înlocuiască prin clonare adevărata Universitatea Craiova, care îi aparţinea lui Adrian Mititelu.

CSM Rm. Vâlcea a primit deja licenţa pentru Liga 1

Aflată în acest moment pe locul 5 în Liga 1, cu 47 de puncte obţinute în urma unui sezon bun din punct de vedere sportiv, CSU Craiova se poate trezi însă în Liga 2 în stagiunea viitoare. Locul oltenilor ar putea fi luat de CSM Râmnicu Vâlcea. Pe 25 mai vor începe audierile la TAS în cazul CSM Rm. Vâlcea versus FRF şi LPF. Sentinţa ar trebui dată înainte de startul noului sezon.

 

 

„Suntem încrezători că vom avea câştig de cauză. Am vorbit cu avocaţii şi ni s-a spus că avem de ce să fim optimişti", ne-a declarat duminică dimineaţă Lucian Munteanu, preşedintele celor de la CSM Rm. Vâlcea. „Miercuri am fost la FRF, am susţinut dosarul de licenţiere, ca să nu poată, ulterior, să ni se impute că nu am făcut acest demers. Am avut un dosar impecabil, am şi primit, de altfel, licenţa. Singurul impediment este că starea de insolvenţă în care ne aflăm, dar şi alte echipe sunt în situaţia aceasta. În plus, noi sperăm să o rezolvăm pe a noastră cât mai repede", a adăugat oficialul vâlcenilor.

La TAS, CSM Rm. Vâlcea reclamă că nou-înfiinţata CSU Craiova ar fi trebuit să aibă minimum trei ani de existenţă pentru a avea dreptul de promovare în prima ligă. "Craiolguţa" a fost înfiinţată în 2013. Acest criteriu a fost încălcat cu bună-ştiinţă de conducătorii de atunci ai FRF. Mircea Sandu, fostul şef al federaţiei, a desfiinţat abuziv Universitatea Craiova, pierzând apoi procesul şi fiind obligat să acorde grupării lui Mititelu un loc în Liga 2, acolo unde echipa sa retrogradase în anul în care a fost dezafiliată ilegal. În locul Universităţii, autorităţile PSD-iste, ajutate de Mircea Sandu, au pus pe picioare şi înscris direct în Liga 2 o nouă grupare, sprijinită de Primărie, căreia i s-a spus CS Universitatea Craiova, în încercarea de a substitui adevărata Universitatea.

Înainte de debutul actualei stagiuni, CSU Craiova a primit dreptul de a juca în Liga 1, decizia fiind contestată de CSM Râmnicu Vâlcea. "Noi am depus dosarul pe 6 decembrie anul trecut. Acum, pe 25 mai, firma noastră de avocatură va fi chemată la discuţiile preliminarii. Am făcut o cerere pentru urgentarea procesului şi, din informaţiile noastre, două săptămâni după aceste discuţii preliminare vom avea şi o sentinţă definitivă", ne-a declarat Munteanu.

Încă o "bombă" cu efect întârziat marca Mircea Sandu

Ca toate acţiunile majore ale lui Mircea Sandu, şi povestea cu desfiinţarea Universităţii Craiova şi împingerea în faţă a clonei CS Universitatea Craiova a lăsat în urmă "bombe" cu explozie întârziată, care aruncă în aer ierarhia sportivă.

 

 

 

** sursa :- http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/inca-un-sezon-decis-la-tas-csu-craiova-sanse-mari-sa-fie-retrogradata-in-liga-2-la-lausanne-se-decide-daca-o-echipa-aflata-in-play-out-in-liga-secunda-va-lua-locul-craiolgutei-14237500