Din ciclul VIN ALEGERILE :Pensionarii militari primesc 5% în plus Imprimare
Marţi, 11 Noiembrie 2014 17:10

                            

 

        Ministrul Apărării le-a promis militarilor în rezervă că va schimba legea.

 

           Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a promis în fața a 200 de militari în rezervă că le va mări pensiile cu 5% de anul viitor.

          Proiectul de lege este destinat militarilor carora le-au fost diminuate pensiile față de cele obținute înainte de anul 2010.

          Problemele au apărut din cauza distrugerii arhivelor sau deteriorării în timp a actelor, care i-a împiedicat să poată dovedi c au avut venituri pe perioada cât au lucrat în armată.

          Noua lege va asigura menținerea cuantumului avut înaintea recalculării, pentru beneficiarii ale căror pensii s-au diminuat.

 

 

Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale: "Adoptarea cât mai rapidă privind legea pensiilor militare care sa creeze un cadru juridic stabil care sa repare intr-un fel nedreptatile care s-au facut în 2010.

Militarii isi doresc o pensie a lor aşa cum au avut până în anul 2010, cum exista şi în alte state care să cuantifice activitatea pe care au desfăşurat-o ca militari."

 

 

 

**  sursa  :--