SCHIMBAREA CLIMEI aduce VREME EXTREMĂ Imprimare
Duminică, 07 Februarie 2016 10:49

 

            


    2015 a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată. Numai în India și Pakistan valurile de caldură fără precedent au luat mii de vieți. California a fost lovită de cea mai cumplită secetă din ultimul mileniu, iar în Oceanul Pacific are loc unul dintre cele mai intense fenomene „El Nino” de când se efectuează măsurători. Acum zece ani, cercetătorii nu se puteau pune de acord dacă planeta se încălzește sau se răcește. Astăzi, dovezile incontestabile i-au convins până și pe cei mai sceptici că „încălzirea globală” nu mai este doar terenul de joacă al ecologiștilor.

     Roxana Bojariu, climatolog la Agenția Națională de Meteorologie: „Toate aceste observații vin să aducă informații ca într-un puzzle și piesele puzzle-ului nu pot fi îmbinate altfel decât cu această imagine a încălzirii globale, oricât ai încerca”.

 


Paris, orașul îndrăgostiților de mediu

La sfârşitul anului trecut, lideri din toate statele lumii s-au reunit la Paris pentru cea de-a XXI-a Conferință a Părților. A fost probabil cea mai importantă întâlnire din istoria recentă a lumii, cu un singur subiect pe agendă: schimbările climatice. De la Barack Obama și Vladimir Putin, până la președinții insulelor Vanuatu sau Noua Caledonie, toţi politicienii au părut să înțeleagă miza. Acordul negociat la Paris este poate ultima șansă a civilizației umane, așa cum o știm noi. România a fost reprezentată de ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer. Mai mult decât atât, ministrul român a fost vocea Uniunii Europene în negocierile cu celelalte state ale lumii.

Cristiana Pașca Palmer, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: „Atmosfera a fost extraordinară şi foarte entuziastă într-un fel. Am participiat efectiv în negocieri nopţi în şir până la 7.00 dimineaţa şi a fost o reuşită istorică, cum s-a spus”.

Pentru prima dată în istorie, negocierile au fost finalizate cu succes. Toate cele 195 de state ale lumii, inclusiv Statele Unite ale Americii și China, cei mai mari poluatori la nivel global, au fost de acord cu scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră. Practic, fiecare stat trebuie să adopte măsuri care, împreună, să păstreze tendința de încălzire globală sub 2 grade Celsius față de perioada pre-industrială.O schimbare unică în istorie

În prezent, conform ultimelor date furnizate de departamentul pentru climă al NASA, temperatura medie la nivel planetar a crescut cu aproape un grad față de anul 1890. Cele mai pesimiste scenarii arată că, dacă emisiile poluante nu vor scădea, temperaturile medii riscă să crească cu până la 4 grade Celsius în următoarele secole. Consecințele unei astfel de modificări ar putea duce la un dezastru.

**  sursa  -- http://directproprietar.pro/SCHIMBAREA-CLIMEI-aduce-VREME-EXTREM--Climatolog-Ne-ateapt-veri-EXTREM-DE-FIERBINI