Spectacol premieră la Teatrul Ion Creangă: Carolina şi poneiul |
Copii-adolescenti |
Miercuri, 25 Aprilie 2012 07:56 |
Duminică, 29 aprilie a.c., de la ora 11.00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, spectatorii vor putea urmări, în premieră oficială, un nou spectacol al Teatrului Ion Creangă: Carolina şi poneiul de Laurenţiu Budău, adaptare scenică de Cornel Todea.Reprezentaţia ne spune povestea unui copil care are nevoie de afecţiune pentru a creşte fericit, iar întreaga acţiune se desfăşoară în lumea fantastică a circului Stromboli. Din această trupă face parte şi familia Carolinei, fetiţa care, deşi are 14 ani, arată ca la 6. Micuţa a încetat să mai crească pentru că nu mai simte atenţia părinţilor şi este copleşită de certurile acestora.
Cu siguranţă, după ce facem cunoştinţă cu familia Carolinei, ar trebui să ne dăm, încă o dată, seama de importanţa unor lucruri care, acum, ni se pot părea banale: discuţiile cu cei mici, plimbările alături de întreaga familie, jocurile, cititul etc. Piesa a câştigat, în anul 2010, la ediţia a IV-a a Concursului de Dramaturgie pentru Copii „100, 1.000, un milion de poveşti”, premiul I şi şansa de a fi inclusă în repertoriul teatrului. Din distribuţie fac parte: Ionuţ Ciocia, Ioana Ginghină, Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Ionuţ Antonie, Marius Nănău, Gabriel Coveşeanu, Cristian Boeriu, Eduard Petru Jighirgiu. Regia artistică: Cornel Todea. Scenografia: Viaceslav Vutcariov. Muzica originală: Eduard Petru Jighirgiu. Mişcarea scenică: Păstorel Ionescu. Decorul este realizat de Multimedia Film. În cadrul evenimentului, va avea loc şi premierea câştigătorilor concursului de desene pentru copii, Desenează povestea primăverii, organizat de Teatrul Ion Creangă în parteneriat cu Dragoni.ro. Astfel, cei 5 câştigători vor fi premiaţi pe scenă, în aplauzele publicului de către simpaticele mascote Dragoni.ro. Sperăm ca micii spectatori şi părinţii lor, deopotrivă, să iubească noua poveste a Teatrului Ion Creangă, o poveste care vorbeşte despre familie, prietenie şi solidaritate. Teatrul Ion Creangă este o instituţie publică de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local. Misiunea sa este de a crea şi promova spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, de a coordona şi implementa programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor sau tutorilor legali. Parteneri media ai Teatrului Ion Creangă: Itsy Bitsy, 24 Fun, Art Act Magazine, Calendar Evenimente, Onlinegallery.ro, Gradinițe.com, Grădinițe București.ro, MondoNews, Port.ro, PRwave, Radio România Junior, RFI România, SuperBebe, UrbanKid. |