De ce este periculoasa suzeta pentru baieti Imprimare
Marţi, 30 Octombrie 2012 22:44

      Un studiu realizat de mai multe echipe de cercetători de la Universitățile din Clermont-Ferrand, Wisconsin-Madison și Ierusalim arată că folosirea suzetei în timpul zilei reduce inteligența emoțională și capacitatea de empatie a băieților, potrivit pourlascience.fr.Inteligența emoțională se referă la facultatea unei persoane de a discerne și de a-și înțelege  probleme emoționale sau pe cele ale altor persoane.

 

             Cercetătorii au testat ipoteza potrivit căreia prezența unei tetine în timpul interacțiunii unui copil cu părinții sau cu educatorii săi reduce mobilitatea mușchilor feței implicați în mimetismul facial (de exemplu, răspunsul la un zâmbet printr-un zâmbet).


 

Tocmai acest mimetism este cel care, după cum demonstrează studiile anterioare realizate pe neuroni, îi permite copilului să adopte un registru de emoții pe care să le poată percepe și înțelege.Psihologii au filmat fețele unor copii de șapte ani în timp ce aceștia priveau pe un ecran fețe animate pe cale de a exprima diferite emoții.

Ei au constatat că acei copii care au folosit suzeta (și nu degetul mare) în timpul primilor ani de viață prezentau un mimetism facial redus sau aproape inexistent în cazul celor care folosiseră suzeta timp de cinci ani.

În cazul tinerilor adulți de 19 ani, cercetătorii au constatat că folosirea precoce a suzetei era legată de o inteligență emoțională mai scăzută: tinerii au avut mai multe dificultăți în a identifica emoțiile proprii sau pe cele resimțite de către interlocutorii lor, și de reacționa în consecință.Potrivit oamenilor de știință, inteligența emoțională este direct legată de reușita personală și de cea profesională.Organizația Mondială a Sănătății recomandă limitarea folosirii suzetei.

Studiul mai precizează că  suzeta are efecte negative dacă este utilizată în timpul interacțiunii copilului cu educatorii săi în timpul zilei. Astfel, tetina poate fi oferită copilului în timpul nopții sau în perioadele de repaus.Pentru un motiv deocamdată neidentificat de către cercetători, efectele negative ale folosirii suzetei nu îi afectează decât pe băieți. Totodată, ei mai arată că folosirea degetului mare nu reprezintă niciun pericol pentru dezvoltarea copilului.
- sursa :