Epidemia de legionelloză -datorata în special unor bacterii din sistemele de aer condiționat Imprimare
Sanatate
Joi, 06 August 2015 11:06

 

                                               

    Bilanțul epidemiei de legionelloză (datorită în special inhalării unor bacterii din sistemele de aer condiționat) a crescut miercuri seara la New York la 8 morți, 97 de persoane afectate și 92 spitalizate, informează AFP, citând un comunicat al primăriei orașului american.

    Această epidemie este cea mai gravă înregistrată vreodată în New York, dar primarul Bill de Blasio afirmase marți că vârful epidemiei a trecut.

    Dintre cele 92 de persoane spitalizate de la declanșarea epidemiei în 10 iulie, 48 au fost tratate și au putut să se întoarcă acasă, a precizat primăria miercuri, adăugând că persoanele decedate erau toate vârstnice și avuseseră probleme medicale.

 

 

'Maladia legionarului' este o formă de pneumonie datorată unei bacterii care se răspândește prin circuitele urbane de distribuție a apei calde, sistemele de climatizare și lagunele industriale.

De la începutul epidemiei la New York, ea a fost găsită în turnurile de climatizare a cinci imobile din sudul cartierului Bronx. Turnurile au fost dezinfectate.

Bilanțul era în weekendul trecut de patru morți, 71 de persoane afectate și 55 spitalizate. El a trecut apoi la șapte morți, 86 de bolnavi și 64 de persoane spitalizate, înaintea noului bilanț de miercuri seara.

'Vreau să reamintesc că boala nu este contagioasă, că ea nu poate trece de la o persoană la alta', insistase marți primarul. 'Nu există riscuri pentru aprovizionarea noastră cu apă', a adăugat el, precizând că vârful epidemiei a fost în 30 iulie și că de atunci a fost observată o 'reducere a creșterii cazurilor'.

Infecția rezultă din inhalarea picăturilor de apă contaminată. Bacteria poate fi dispersată în aer de 'ceața' care iese din turnurile de răcire a aerului.

'Maladia legionarului' este, potrivit primarului De Blasio, o 'problemă medicală persistentă' de mai mulți ani și el a anunțat că se lucrează la o nouă legislație pentru a se încerca o mai bună contracarare a acesteia.

Imobilele din Bronx în care a fost depistată bacteria adăpostesc un spital, un hotel, un centru comercial și două întreprinderi.

 

 

 

**  sursa :--http://www.agerpres.ro/sanatate/2015/08/06/inhalarea-bacteriilor-din-sistemele-de-aer-conditionat-face-noi-victime-la-new-york-07-45-47?ref=yfp