Ministrul Sănătăţii vrea să determine contribuabilii să meargă doar la spitalele publice |
Sanatate |
Duminică, 13 Ianuarie 2013 22:52 |
Ministrul liberal al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, vrea să sisteze finanţările publice pentru spitalele private de la 1 martie, în urma intrării în vigoare aa contractului-cadru. Astfel, bugetul spitalelor publice va creşte cu circa 10%. Pe scurt, banii publici vor susţine numai spitalele publice din România. Cei 10% din contribuţie care mergeau spre tratmente în clinici private vor fi reţinuţi de CNAS.La prima vedere ideea pare bună. De ce să finanţeze statul activităţi private? Răspunsul e însă simplu. Pentru că, de fapt, această finanţare reprezintă o parte de contravaloarea tratamentelor din spitalele private ale unor contribuabili la sistemul de sănătate, care aleg la un moment dat să utilizeze servicii private de sănătate.
Şi atâta vreme cât unităţile spitaliceşti de stat operează, în majoritatea covârşitoare, în condiţii deplorabile de igienă, calitate a serviciilor, dar şi confort sau condiţii de tratament, e firesc ca cei care îşi permit, să meargă la spitale private, urmând ca tariful să fie acoperit parţial din contribuţiile lor la sistemul public de sănătate. Măsura lui Nicolăescu majorează cheltuielile pentru sănătate ale celor care contribuie cel mai mult, pentru că, evident, doar anumite categorii salariale îşi permit accesul în clinici private, iar faptul că banii pe care ei i-au cotizat în sistemul de sănătate nu pot fi folosiţi, măcar parţial, pentru propriul tratament într-o clinică privată e incorect. Bineînţelesc că în măsura în care spitalele private ar putea concura măcar din anumite puncte de vedere cu cele private situaţia ar fi alta, dar până una alta sistemul public de sănătate rămâne o gaură neagră, în care se scurg banii tuturor contribuabililor. Dacă ministrul autodeclarat liberal ar reuşi să repare situaţia din spitalele publice şi abia apoi să impună această măsură, lucrurile ar fi mult mai în regulă. Asta, însă, nu înseamnă că nu există probleme şi cu finanţarea publică pentru sistemul privat de sănătate. Trafic de influenţă, medici care-şi deschid clinici private, dar efectuează tratamentele în sistemul public, pe care astfel îl căpuşează.
De asemenea, Eugen Nicolăescu a spus că spitalele publice oferă toată gama de servicii medicale şi că există o discuţie şi asupra dreptului medicilor de a profesa simultan şi în sistemul public şi în cel privat. În fapt, asta ar fi cea mai bună soluţie. Doar medicii cei mai buni să poată să ofere servicii în ambele sisteme pe baza unor contracte ferme. În rest, fiecare să profeseze unde poate şi să nu amestece banii publici cu cei privaţi în venituri decât atunci când au ajuns la excelenţă, aşa cum e practica şi în multe ţări din Uniunea Europeană.
*** sursa - businesscover.ro |