Lemnul dulce este o planta erbacee perena sau arbust cu frunze imparipemat compuse, flori mici, liliachii si fructe spinos-paroase. Are aspect de subarbust ce creste spontan dar si in cultura, ii priesc solurile nisipoase si este putin raspandit in foste albii de rauri, in luminisuri si in zone necultivate.
                 

    Se numara printre plantele cele mai utilizate in medicina europeana. Radacina sa a fost folosita in scopuri medicale de mii de ani.
   

Lemnul dulce creste salbatic in Europa de sud-est si Asia de sud-vest, in locuri umede, prin tufisuri si pe marginea apelor. In prezent este intens cultivat, radacina sa fiind utilizata in scopuri comerciale.

Lemnul dulce a fost utilizat inca din antichitate, atat pentru fabricarea dulciurilor, cat si in scopuri terapeutice.

Traditional, lemnul dulce a fost utilizat de catre grecii antici pentru a trata astmul, problemele de piept si ulceratiile bucale.

Radacina de lemn-dulce este cea mai folosita planta din medicina traditionala chineza, avand peste 150 de compusi cu efecte benefice.

In amestecuri, radacina de lemn-dulce, este cel mai frecvent utilizata ca adjuvant, principala sa calitate fiind aceea de a potenta efectele benefice ale altor plante medicinale.

Descrierea plantei:
Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) este o planta inalta pana la 150 cm, avand in pamant o radacina groasa si numerosi rizomi subterani, galbeni la interior si cu gust dulce. Din acesti rizomi cresc din loc in loc tulpinile aeriene care formeaza tufe, iar in pamant se intind radacinile pe o suprafata de cativa metri.

Tulpina este dreapta si puternica, putin ramificata, iar la partea superioara aspra la pipait. Frunzele sunt lungi de 10-20 cm, formate din mai multe foliole, de obicei intre 5-9. Foliolele sunt ovale, rotunjite, iar la varf se termina printr-un fir scurt (mucron).

Inflorescenta are forma unui strugure si este asezata pe o codita lunga ce depaseste dimensiunea frunzei. Florile sunt mici, de culoare violet albicioasa, fiecare floare avand o codita scurta. Caliciul este scurt, avand 5 sepale unite intre ele si acoperite cu peri glandulosi. Corola are forma de fluture (papilonacee) si este formata din 5 petale neregulate. Lemnul dulce infloreste in lunile iunie-iulie.

Recoltarea si uscarea:
Recoltarea  radacinillor si a rizomilor se face primavara devreme (inainte de inflorire) si toamna (dupa caderea frunzelor) dar numai de la plantele care au depasit 3-4 ani.
Dupa ce s-au scos din pamant se lasa 2-3 ore la ofilit si apoi se acopera cu stuf sau paie si se tin 10-15 zile, aerisindu-se la 2-3 zile.
Dupa fermentare, radacinile se usuca fie la soare sau in incaperi cu o puternica circulatie a aerului, fie artificial la o temperatura de 35-40 grade C. Din 3-4 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat.

Compozitie si intrebuintari:
In unele traditii lemnul dulce este inclus in categoria dulciurilor, deoarece contine acid glicirizic care este de 50 de ori mai dulce decat zaharul.

In scopuri industriale, lemnul dulce se foloseste la stingatoarele de incendii, datorita proprietatii sale de a face spuma abundenta in contact cu apa.

Lemnul dulce este una dintre cele mai valoroase plante medicinale, un puternic antiinflamator eficient in afectiuni diverse, de la artrite, pana la ulceratii bucale. De multe ori se utilizeaza ca laxativ si calmant al tusei.  

Radacina de lemn dulce contine saponine triterpenice (glicirizina, pana la 6%), izoflavone, (liquiritina, izoliqiritina, formononetina), polizaharide, fitosteroli, cumarine, asparagina etc. Cercetarile arata ca glicirizina are un efect antiinflamator si antiartritic similar hidrocortizonului si altor hormoni corticosteroizi, cu diferenta ca este lipsit de toxicitate. Aceasta stimuleaza productia de hormoni a glandelor suprarenale si reduce descompunerea steroizilor de catre ficat si rinichi. In cadrul studiilor efectuate de cercetatorii din Japonia, in 1985, s-a demonstrat ca glicirizina este benefica in cazul hepatitei cronice si a cirozei hepatice.
Lemnul dulce, in ansamblu, reduce secretiile stomacale, insa produce un mucus dens care captuseste stomacul, facandu-l util in afectiunile inflamatorii si iritante ale stomacului. De asemenea, izoflavonele sunt recunoscute pentru actiunea lor estrogenica.
Proprietatile sale antiinflamatoare il fac util in numeroase afectiuni ca: gastritele, ulceratiile peptice, artritele, articulatiile inflamate, afectiunile pielii. De asemenea, are efect calmant in cazul inflamatiilor oculare.
Lemnul dulce stimuleaza glandele suprarenale, fiind benefic in maladia Addison, caz in care acestea nu mai functioneaza normal. Totodata are un efect laxativ moderat, fiind util in constipatii, fara iritarea mucoaselor si fara a da dependenta.

Sinteza:
Componene principale: glicirizina, acid glabric, rezine, lipide, amidon, asparagina, zaharuri, albumina, vitamina B, saruri minerale.

Proprietati:
Fluidizeaza secretiile traheobronhice si faringiene, expectorant, actiune estrogena, are actiune diuretica, antispasmodica, antiinflamatoare si antiulceroasa in ulcerul gastric, este antiinflamator articular, laxativ si purgativ functie de doza administrata.

Indicatii:
In artrite, dismenoree, ulcer gastric, traheita, faringita, bronsita, constipatie, calculoza renala si biliara.

Contraindicatii:
Este contraindicata folosirea la bolnavii hipertensivi.

Administrare:
- Macerat 2% din care se iau 200ml pe zi;
- Infuzie, o lingurita in 200 ml apa clocotita - se beau 3 ceaiuri pe zi.
sursa: www.ecolife.ro