Piaţa hotelieră din Bucureşti: analiză şi trenduri Imprimare
Entertainment
Luni, 20 Februarie 2012 09:24

Asociaţia Tourism Experts Network şi Travel Advisor Media au realizat o analiză extrem de pertinentă a pieţei hoteliere din Bucureşti.

 

Potrivit analizei, Bucureştiul deţine la ora actuală 219 structuri de cazare (hoteluri, vile, hosteluri, pensiuni, apart-hoteluri), dintre care 11 hoteluri de 5 stele, 71 hoteluri de 4 stele, 100 hoteluri de 3 stele, 27 hoteluri de 2 stele şi 7 hoteluri de 1 stea.
Oferta locurilor de cazare din Bucureşti aproape s-a dublat aşadar după anul 2007. La finele lui 2007 Bucureştiul avea aproximativ 6500 camere, un număr insuficient pentru cererea de pe piaţă din acea perioadă, ceea ce îl cataloga ca fiind o destinaţie scumpă atheneeîn comparaţie cu alte capitale europene, mai ales din punct de vedere al raportului preţ-calitate. Spre exemplificare, un hotel de 3 stele din centru, fără restaurant sau facilităţi de tip spa, vindea o cameră single la un tarif mediu de 90-100 euro/noapte, oferind doar cazare şi mic dejun. Acelaşi hotel vinde acum camera cu 45-50 euro/noapte.



Una dintre principalele cauze ale declinului - criza economică a zdruncinat şi piaţa hotelieră. Cererea de pe piaţă, în special a segmentului corporate, s-a diminuat drastic, sub amprenta reducerilor bugetelor de călătorie, traininguri sau team-buildinguri. Bucureştiul era o piaţă preponderent de bussiness, destule hoteluri s-au bazat prea mult pe acest segment. Din păcate, criza “i-a luat prin surprindere”, golul lăsat de efectele ei fiind greu de suplinit.
De asemenea, lipsa de pregătire profesională a personalului hotelier de la toate nivelurile şi-a spus cuvântul în această perioadă. Criza a creat o panică uriaşă printre investitorii şi proprietarii de hoteluri, cei mai mulţi cu credite la bancă, astfel că orice strategie, plan sau mod de vânzare s-a redus la capitol“Vindeţi orice, vindeţi oricum!”. Această “direcţie”, foarte daunatoare de altfel, a dat posibilitatea platformelor on-line de rezervări sau wholesalerilor să pună presiune pe hoteluri, solicitând tarife tot mai mici. Din păcate, hotelierii au intrat în acest jos periculos, lucru care se reflectă în reducerea cu 50% a ADR-ului (tarifului mediu) în 2011 faţă de 2007.
“Oare dacă noi, hotelierii, nu am fi redus la jumătate tarifele, clienţii nu ar mai fi călătorit? Sau nu se cazau la hoteluri? Greşit! Singuri ne-am redus şansa de a vinde mai bine şi nu ştiu câte din hotelurile actuale vor reuşi să revină la tarife apropiate de cele din 2007, odată ce criza va trece (...) în loc de încheiere, mi-aş dori ca noi, toţi cei implicaţi, să reuşim să-i creştem pe anagajaţii care formează ambalajul unui astfel de produs, să-i trimitem măcar la cursuri de calificare, dacă nu la specializare sau perfecţionare, şi astfel să avem sansa de a vinde un produs bun şi la un preţ corect”, a declarat Ioan Tudor, membru al asociaţiei TEN şi directorul unui hotel din Bucuresti.
Se observă o tendinţă spre hotelurile de categorie superioară, de business, ordinea numărului de locuri de cazare fiind 4, 5 şi 3 stele. Pe de altă parte, Bucureştiul are o deficienţă în privinţa structurilor de cazare low budget, pentru tineri.
Dar haideţi să vedem care este topul primelor 10 hoteluri din Bucureşti, pe categorii de clasificare, top realizat în funcţie de reviewurile clienţilor postate pe trei dintre cele mai apreciate portaluri de rezervări online (trivago.com, tripadvisor.com şi hotelscombined.com).

TOP HOTELURI CATEGORIA 5 STELE
1.blu Radisson Blu   
2. Athenee Palace Hilton
3. JW Marriott   
4. Intercontinental   
5. Epoque
6. Grand Hotel Continental
7. Carol Parc   
8. Howard Johnson   
9. Crowne Plaza   
10. Casa Capşa
Patru noi hoteluri şi-au făcut loc în acest top de lux din 2007 până în prezent: Carol Parc (2007), Grand Hotel Continental (închis în 2005 şi redeschis în 2009), Radisson Blu (redeschis în 2008, este cel mai mare hotel de 5 stele din Romania şi deţine supremaţia acestui clasament) şi Epoque Hotel (cel mai nou hotel de lux din capitală, deschis la începutul lui 2011).
TOP - CATEGORIA 4 *   
1. novotelNovotel
2. K & K  Elisabeta   
3. Scala
4. Christina   
5. Z Boutique Hotel   
6. Starlight   
7. Sarroglia
8. Berthelot   
9. Pullman
10. Moxa
Topul este dominat de hoteluri noi, deschise după 2007, fapt ce denotă apetitul investitorilor pentru acest segment de piaţă, care viza în principal clientela de business. Doar K&K Elisabeta şi Pullman (fostul Sofitel) fac parte din vechea gardă de dinainte de 2007. În rest, hoteluri noi: Novotel (2007), Moxa (2007), Berthelot (2009), chiar foarte noi şi foarte apreciate se pare, drept dovadă faptul că şi-au făcut repede loc în top 10: Christina (2009), Scala (2010), Z Boutique Hotel (2010) sau Sarroglia (2011).
TOP - CATEGORIA  3*
1. rembrandtRembrandt
2. Tempo
3. Michelangelo
4. Duke
5. Dacia RRT
6. Opera
7. Trianon
8. Prince Residence
9. Volo
10. Siqua
Spre deosebire de piaţa de 4 stele, cea de 3 stele este dominată de hoteluri deschise până în 2007. Topul este condus de  Hotel Rembrandt, foarte apreciat atât pentru locaţie cât şi pentru calitatea serviciilor oferite. Din păcate, segmentul 3 stele a suferit cel mai mult în această perioadă din cauza presiunii exercitate de tarifele mici practicate de hotelurile din categoriile superioare. „Facem eforturi costisitoare pentru a pastra standardele înalte de calitate oferite şi până acum, dar cu venituri înjumătăţite. Cu toate că am fost „forţaţi” să scădem tarifele din cauza concurenţei, rabat la calitatea serviciilor nu putem şi nu vom face. Considerăm ca acesta este atu-ul nostru pentru a rezista pe piaţă, iar aprecierile cu siguranţă nu vor întârzia să apară.” spune Toni Tatar, director de marketing la Hotel Rembrandt.
Paradoxal, chiar anumite hoteluri de 5 stele au ajuns să practice în această perioadă tarife la nivelul hotelurilor de 3 stele din 2007. Şi atunci vine întrebarea, până unde vor mai scădea tarifele hotelierilor?