Romanian Dance Cup Imprimare
Luni, 03 Octombrie 2016 17:00

 

                     

     Concursul Romanian Dance Cup 2016 oferă şansa celor mai buni dansatori de a se face remarcaţi la nivel naţional şi internaţional, punând accent pe creativitate, originalitatea ideilor, dezvoltarea şi evidenţierea talentelor.

    Durata acestuia este de 2 zile.

2 Participanţii

2.1 Competiţia este destinată tuturor dansatorilor, şcolilor de dans din tara si străintate, unitatilor de invatamant, palatelor sau cluburilor copiilor din tara, asociatiilor sau fundatiilor culturale si pentru tineret, cluburilor sportive de dans, formatiilor si ansamblurilor de dansatori amatori, trupelor de dans din tara si străinătate.

2.2 Sunt permise multiple intrări ale unui concurent în diferite categorii sau discipline (concurentul care participă la categoria duo/trio/quartet poate participa şi la alte dansuri în cadrul aceleaşi discipline).

 

 

2.3 Toţi concurenţii înscrişi care au primit confirmarea înscrierii, au dreptul de a participa. Confirmarea înscrierii poate fi verificată oricând, accesând site-ul www.romaniandancecup.ro, secţiunea Contul meu.

2.4 Ne rezervăm dreptul de a verifica vârsta participanţilor. Deasemeni, ne rezervăm dreptul de a verifica dacă numărul participanţilor aflaţi pe scenă în timpul momentului artistic este egal cu numărul participanţilor înscrişi în prealabil.

3 Secţiuni de dans

Dansul este evaluat pe baza caracteristicilor disciplinei particulare în care este încadrat. Pentru a asigura o notare corectă şi imparţială, juriul format şi calificat va judeca dansurile pe baza unor criterii specifice.

1. Balet

2. Dans modern

3. Dans contemporan

4. Dans liric

5. Dans de caracter

6. Jazz

7. Folclor naţional şi internaţional

8. Folclor stilizat

9. Dans acrobatic

10. Dans latino

11. Open

12. MTV Comercial

13. Urban

4 Grupe de vârstă

Data de referinţă pentru calculul vârstei este 1 Ianuarie 2016.

Mini (4 - 7 ani)

Copii (8 - 11 ani)

Juniori (12 - 15 ani)

Seniori (peste 16 ani)

Pentru dansurile cu mai mult de un dansator, vârsta se stabileşte sub forma de medie generală.
Pentru a obţine vârsta medie a dansatorilor, se va face media aritmetică: se adună vârstele tuturor dansatorilor, apoi se împarte la numărul total de dansatori.
În cazul în care rezultatul vârstei medii se termină în 0.5 sau mai mare, se va rotunji până la următorul număr întreg (ex. 8.5 la 9 ).

Ne rezervăm dreptul de a solicita o dovadă a vârstei participanţilor în timpul concursului prin verificarea paşaportului sau al actului de identitate.

5 Componenţe

Momentele de dans pot fi constituite dintr-un singur dansator sau mai mulţi, după cum urmează:

Solo (1 dansator)

Duo/Trio/Quartet (2 - 4 dansatori)

Grup (5 - 12 dansatori)

Formaţie (peste 13 dansatori)

6 Limite de timp

Fiecare componenţa de dans va avea o limită de timp pre-stabilită, după cum urmează:

Solo (01:00 – 02:00 minute)

Duo/Trio/Quartet (01:00 – 02:00 minute)

Grup (02:00 – 03:00 minute)

Formaţie (03:00 – 04:30 minute)

7 Taxe de înscriere

Comisioanele bancare vor fi suportate de către plătitor.

Solo - 25 € per dansator/dans

Duo/Trio/Quartet - 20 € per dansator/dans

Grup - 15 € per dansator/dans

Formaţie - 15 € per dansator/dans

Plăţile taxelor de înscriere se vor face către:

SC MOZ FIT SRL
IBAN: RO37BTRL RON CRT 0253433801
CUI: 33123638 (doar daca faceti plata ca persoana juridica)

8 Înregistrare

8.1 Înregistrarea se va face exclusiv on-line, prin intermediul platformei de înscriere.
După înregistrare, veţi primi în mod automat, o confirmare a înregistrării prin e-mail.

8.2 Procesarea înscrierii se va face numai după achitarea taxei de înscriere, afişată la finalul înregistrării.
O dată procesată, înscrierea va fi adăugată în „Lista de start” a concursului. Toate înscrierile aflate în „Lista de start” au dreptul să participe la competiţia Romanian Dance Cup

8.3 Perioada de înregistrări are o dată limită pentru procesul de insciere şi un număr limitat de dansatori şi dansuri permise în concurs. Dacă se va atinge limita de înscrieri, nu vor mai fi acceptate alte înregistrări ulterioare.

8.4 În cazul în care, din varii motive, un concurent sau o echipa înscrisă îşi anulează participarea cu mai puţin de 2 săptămâni înainte de începerea concursului, aceştia nu vor beneficia de rambursarea taxei de înscriere.

9 Muzica

9.1 Muzica se va încărca în format MP3, în timpul procesului de înscriere sau ulterior. Aceasta va trebui să conţină o singură piesă (piesa pe care se dansează).

9.2 Termenul limită pentru încărcarea pieselor este de 48 ore înaintea începerii competiţiei. În cazul în care piesele nu au fost încărcate, dansul nu va putea intra în concurs.

9.3 Fiecare şcoală, club, asociaţie sau fundaţie sportivă este responsabilă pentru propria muzică selectată. Sunt interzise versurile ofensatoare, rasiste şi/sau care conţin limbaj sexual explicit. Nerespectarea acestor reguli, duce la descalificare din competiţie.

9.4 Se recomandă ca reprezentantul fiecărei şcoli, club, asociaţie sau fundaţie sportivă să deţină asupra sa backup-uri cu piesele muzicale stocate pe CD sau stick USB, pentru fiecare piesă în parte. Acestea vor fi predate la şedinţa tehnică ce va fi anunţată în program.

1 coregrafie = 1 fişier MP3 încărcat pe site + 1 CD sau stick USB.

10 Sistemul de jurizare

Criterii de jurizare:

- Tehnică (10 puncte)

- Impresie artistică (10 puncte)

- Creativitate (10 puncte)

- Impresie generală (10 puncte)

Ponderea fiecarui criteriu este:

- Tehnică (40%)

- Impresie artistică (30%)

- Creativitate (15%)

- Impresie generală (15%)

Punctajul maxim care poate fi obtinut de catre participanti este de 50 de puncte.
Punctajul necesar calificării în finala de la Roma, Italia este de 35 de puncte.

10.1 Juriul este format din 3 până la 5 membri per dans.

10.2 Membrii juriului acordă note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de jurizare.

10.3 Decizia unui membru al juriului este definitivă şi nu poate fi modificată de către nimeni, cu excepţia cazului de erori evidente care vor fi discutate şi corectate ulterior.

10.4 Coregrafiile înregistrate într-o secţiune de dans sau disciplină incorectă vor fi jurizate şi transferate în secţiunea corectă fără a fi depunctate.

10.5 Deciziile juriului trebuiesc respectate, având în vedere competenţa lor şi munca depusă care necesită o atenţie sporită pe tot parcursul celor 2 zile de concurs. Nici un dansator sau oricare alt participant, nu poate perturbă membrii juriului în timpul jurizării. Orice observaţie sau lipsa de respect faţă de un membru al juriului, va fi penalizată de către organizatorul competiţiei.

10.6 Solicitarea de obţinere a comentariilor şi punctajelor pentru un anumit dans, trebuie să fie transmise de către reprezentantul şcolii, clubului, asociaţiei sau fundaţiei sportive pe adresa de email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .
Cererea se va transmite în maxim 3 zile de la încheierea competiţiei şi trebuie să conţină elemente de identificare: numele coregrafiei şi numărul de înregistrare în cadrul competiţiei.
Răspunsul la solicitarea respectivă privind punctajele şi comentariile juraţilor vor fi transmise cu maximă celeritate.

11 Reguli generale

11.1 Prin înscrierea la concursul Romanian Dance Cup, concurenţii acceptă regulile si regulamentul Romanian Dance Cup 2016.

11.2 Comisia de concurs îşi rezervă dreptul de a verifica vârsta dansatorilor, fie înainte, fie după prestaţia acestora. Dansatorii trebuie să fie în măsură să îşi dovedească vârsta.

11.3 Un reprezentant al fiecărei şcoli, club, asociaţie sau fundaţie sportivă trebuie să fie prezent în spatele scenei cu cel puţin 6 momente artistice înaintea intrării în competiţie.

11.4 Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele accidente survenite în timpul competiţiei. Această responsabilitate va fi asumată de către antrenor sau concurent. Se recomandă ca fiecare participant să deţină o asigurare medicală.

11.5 Comportamentul nesportiv şi perturbator în timpul evenimentului poate descalifica concurentul şi, în anumite cazuri şcoala, clubul, asociaţia sau fundaţia sportivă pot fi eliminate din concurs.

11.6 Profesorii, antrenorii, însoţitorii, precum şi spectatorii, pot fi eliminaţi din concurs în cazul în care comportamentul acestora este considerat necorespunzător.

11.7 Coregrafiile originale sunt permise la toate disciplinele.
Creativitatea, originalitatea ideilor şi a mișcărilor, precum şi efectele surpriză, sunt elemente importante în toate secţiunile de dans. Deasemeni, coregrafiile trebuie să fie adaptate abilitaţilor şi varstei dansatorilor.

11.8 Costumele vor respecta un anumit cod etic, evitându-se astfel ţinutele indecente sau ofensatoare.

11.9 Punctele individuale sunt acordate doar la categoria solo. Toate celelalte categorii, precum: duo/trio/quartet, grupuri şi formaţii, sunt jurizate la nivel de grup. Coregrafia dansatorilor duo/trio/quartet, grupuri şi formaţii trebuie să exprime relaţionarea dintre aceştia.

11.10 Acelaşi dansator poate concura pentru două şcoli, dar nu la aceeaşi disciplină sau categorie.

11.11 Directorii de şcoli/cluburi sunt invitaţi să participe la deschiderea oficială a concursului şi la festivitatea de premiere.

12 Locul de desfăşurare

12.1 Alimentele şi băuturile sunt interzise în zona de concurs, în zonele aferente culiselor/vestiarelor şi în zonele aferente scaunelor din locaţia de desfăşurare a evenimentului. Alimentele şi băuturile sunt permise doar în zonele special amenajate.

12.2 Vă rugăm să păstrați curățenia în toate zonele de acces, toalete și vestiare.

12.3 Vă rugăm să nu blocați culoarele, casa scărilor și ieșirile de urgență.

13 Formalităţi şi premii

13.1 Ceremonia oficială de deschidere include discursul de bun venit, făcut de organizatorii locali, prezentarea participanților internaționali si prezentarea membrilor juriului internațional.

13.2 Câştigătorii primelor trei locuri primesc diplome (un exemplar pentru formaţii, grupuri, duo/trio/quartet, solo).

13.3 Câştigătorii primelor trei locuri primesc cupe (una pentru formaţii, grupuri, duo/trio/quartet, solo).

13.4 Premii speciale

13.5 În cadrul festivităţii de premiere din a doua zi, se vor anuntă cele 13 nominalizări pentru câştigarea marelui premiu.

13.6 Ceremonia oficială de închidere, va include anunţarea marelui câştigător al „Romanian Dance Cup 2016”, mulţumiri oficiale, felicitări, discursul de închidere şi o gală (total 15 minute).

! ATENŢIE!

1. Organizatorii nu se obligă să suporte cheltuielile de cazare, deplasarea şi masa participanţilor din cadrul competiţiei.

2. Sunt interzise materialele de recuzită care aduc deservicii altor participanţi, (ex. ulei, puf, pudra de talc, etc).
Sunt interzise efectele speciale, cum ar fi: foc deschis sau foc de artificii.
Accesoriile sunt permise, atâta timp cât sunt aşezate rapid înaintea începerii coregrafiei şi scoase de pe scenă la sfârşitul numărului de către dansatori.

3. La şedinţa tehnică, reprezentanţii fiecărei şcoli, club, asociaţie sau fundaţie sportivă vor preda materialele audio organizatorilor, se va realiza o informare despre program şi desfăşurarea concursului şi se vor soluţiona eventualele probleme tehnice.

4. Toţi concurenţii/profesorii vor primi brăţări de diferite culori pentru a putea fi identificaţi pe parcursul celor 2 zile de competiţie.

5. Pentru grupurile sau formaţiile cu număr mai mare de 10 dansatori este permisă intrarea în culise a încă unei persoane care va primi brăţară de identificare.

6. Organizatorii nu îşi asumă nici o responsabilitate pentru vătămările corporale sau pierderile de bunuri.

7. Prin înscrierea la concurs, participanţii (dansatorii, profesorii, antrenorii, coregrafii) îşi dau acordul ca organizatorii Romanian Dance Cup să folosească orice conţinut media în care acestia apar (fotografii, clipuri video, etc). Participanţii nu vor avea dreptul să pretindă foloase materiale sau bani în schimbul conţinutului media în care aceştia apar.

 

**  http://www.romaniandancecup.ro/rules