LIQUI MOLY creşte în ciuda problemelor Imprimare
Auto
Miercuri, 15 Ianuarie 2020 14:40


              

        https://pim.liqui-moly.de/media/documents/M018431/2019_Produktgruppe_gemischt_L_1548159580137_ctx-1.jpg

    În ciuda unor dificultăţi considerabile, specialistul în uleiuri şi aditivi LIQUI MOLY îşi menţine cursul de creştere. Compania a încheiat 2019 cu o cifră de afaceri record de 569 milioane euro, o creștere de patru procente faţă de anul precedent. „Am demonstrat astfel că putem avea succes şi în condiţii vitrege”, a declarat Directorul General Ernst Prost, făcând aluzie la problemele de software de acum un an. La aceasta a contribuit şi evoluţia din România, unde LIQUI MOLY şi-a mărit cifra de afaceri cu 25 de procente.

    LIQUI MOLY a introdus atunci un nou software pentru gestionarea achiziţiilor, producţiei şi vânzărilor. Această schimbare nu a decurs atât de lin pe cât ne aşteptam – dimpotrivă. Schimbarea a cauzat dificultăţi substanțiale la livrări. „Clienţii noştri au fost îngroziţi, şi pe bună dreptate”, a declarat Ernst Prost. „Pur şi simplu nu erau obişnuiţi cu aşa ceva din partea noastră.”

 

 

Dificultăţile care au însoţit schimbarea de software au afectat puternic cifrele pe primele luni. Treptat compania şi-a rezolvat problemele de software şi a început cursa de recuperare. „Toţi şi-au suflecat mânecile şi au pus mâna să ajute”, îşi laudă Ernst Prost echipa. Ca urmare, LIQUI MOLY a înregistrat lună după lună cifre de afaceri record. În acest fel a reuşit să recupereze cel puţin o parte din terenul pierdut. La finalul anului, în locul unui minus, în contabilitate era înregistrată chiar o creştere de patru procente a cifrei de afaceri, la 569 milioane euro, o nouă cifră de afaceri-record. În acest fel LIQUI MOLY şi-a dublat cifra de afaceri în ultimii zece ani. La acest succes a contribuit şi evoluţia din România. Aici, cifra de afaceri a crescut în 2019 cu 25 de procente.

Startul anevoios al anului trecut a lăsat totuşi urme clare la capitolul profit. Scăderea veniturilor din vânzări, precum şi costurile suplimentare pentru remedierea problemelor de software, au redus profitul sub valoarea din 2018, marja de profit rămânând totuşi la o valoare cu două cifre. „LIQUI MOLY e o companie sănătoasă din punct de vedere financiar, nu are datorii şi are o cotă a capitalului propriu de peste 80 de procente”, declară Ernst Prost.

Numărul co-antreprenorilor, aşa cum sunt numiţi angajaţii la LIQUI MOLY, a crescut în 2019 de la 849 la 933. Mai mult personal în timpuri dificile nu reprezintă o contradicţie pentru Ernst Prost: „Crizele nu se surmontează concediind oameni ci angajând oameni care să rezolve problema.”

Conform aşteptărilor, LIQUI MOLY a crescut mai mult la capitolul Export decât în ţara de origine, Germania, unde marca este consacrată de decenii bune. „Cifrele de afaceri realizate sunt de mult mai mari în vânzările internaţionale decât pe piaţa noastră de origine”, declară Ernst Prost. „Acolo potenţialul de vânzări e şi mult mai mare.” Cele mai importante pieţe sunt Rusia, SUA şi China. Dar bineînţeles că exportul nu merge ca de la sine: conflictele comerciale internaționale, slăbirea economiilor naţionale şi obstacolele naţionale impuse importurilor sunt numai câţiva dintre factorii de frânare.

LIQUI MOLY îşi produce uleiurile şi aditivii exclusiv în Germania, pentru a garanta acelaşi nivel de calitate înalt şi constant în toată lumea. Acest lucru face din LIQUI MOLY o marcă mai degrabă scumpă. „Nici nu ne dorim absolut deloc să fim cei mai ieftini”, spune Ernst Prost. „Dorim să fim cei mai buni.”

Cifră de afaceri mai mare, profit sănătos – Ernst Prost priveşte înapoi cu satisfacţie, la un 2019 dificil: „Faptul că putem creşte în continuare, în ciuda circumstanţelor vitrege, arată cât de puternic e LIQUI MOLY.”

 

Despre LIQUI MOLY

Cu aproximativ 4000 articole, LIQUI MOLY oferă o gamă largă unică la nivel mondial de produse chimice auto: uleiuri de motor şi aditivi, unsori şi paste, spray-uri şi produse de îngrijire auto, produse de lipit şi etanşare. Înfiinţat în 1957, LIQUI MOLY îşi dezvoltă şi fabrică produsele exclusiv în Germania. În această ţară este lider de piaţă nedisputat în domeniul aditivilor şi este votat cu fiecare ocazie ca cea mai bună marcă de uleiuri. Compania îşi vinde produsele în peste 120 de ţări, iar în anul 2019 a obţinut o cifră de afaceri de 569 milioane euro.

*

*_ LIQUI MOLY GmbH