Piata auto - Aprilie 2014 Imprimare
Luni, 19 Mai 2014 15:28
                Pe ansamblul pieţei livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule  comerciale), înregistrează în primele 4 luni ale anului 2014 o creștere de 23,3% faţă de  aceeași perioadă a anului trecut.
       În interiorul acestei creșteri, avem autoturismele cu +  21,7%. 
                   
          Si pe plan european se remarcă o evoluție pozitivă, principalele țări 
europene înregistrând creșteri destul de importante (Franța 3,7%, Germania 2,9%, Italia 5%, Spania 16,2%, UK 12,5%). 
   In continuare, vânzările pe piața din România sunt susţinute de achiziţiile realizate de 
către persoanele juridice (81% din volumulul total înregistrat pe primele 4 luni din 2014). 
   Pe de altă parte, un aspect ce merită semnalat, este faptul că înmatricularile de 
autoturisme rulate au scăzut cu 10% față de primele 4 luni ale anului 2013. Cu toate acestea,  volumul lor (64.286 unități în 2014) rămâne ridicat comparativ cu cu cel al autoturismelor noi (cca. 3,5 ori mai mare), deși în scădere față de situația din 2013 (când au fost 4,3 rulate la unul nou). 
 
 
Analiza sectorială. 
I. Producţia naţională. 
In primele 4 luni s-au produs 142.123 de autovehicule, cu 3,4% mai puține decât în 
perioada similară din 2013. Dintre acestea, 119.879 unități (84%) sunt produse de către 
Dacia, 22.241 (15,6%) de către Ford si 3 de către Roman Brașov. Volumele cele mai mari 
le-au înregistrat Dacia Duster (50.783 unități), urmată de Dacia Logan (38.871 unități), Ford 
B-MAX (22.241 unități), Dacia Sandero (16.735 unități) și Dacia Logan MCV (13.490 unități). 
II. Exportul. Au fost exportate în luna aprile 2014 un număr de 32.513 unități, ceea ce face 
ca după patru luni din 2014 să consemnăm un volum total de 130.547 unităţi exportate, 
adică o creștere de 4,6% față de perioada similară din 2013. 
Cel mai exportat model în luna aprilie 2014 a fost Dacia Duster (14.807 unităţi), urmat 
de Dacia Logan (8.577 unități) și Ford B-MAX (4.058 unităţi), top-ul fiind același și în ceea ce 
privește analiza pe ansamblul primelor 4 luni (Duster 46.801 unităţi, Logan 34.751 unități și 
B-MAX 22.234 unităţi. 
Ar mai fi de remarcat ca Dacia este, în continuare, performera pieței europene, 
aceasta înregistrând pe ansamblul Statelor Membre ale UE, cea mai mare creștere la 4 luni, 
respectiv, 40,4% (+34,6% în luna aprilie 2014 vs. aprilie 2013). 
III. Vânzările. Cu un volum total de 8.062 unități vândute în luna aprilie, consemnăm față de 
luna martie o creștere de 0,5%, ceea ce face ca după patru luni din 2014 să se 
înregistreze o creștere față de aceeași perioadă din 2013 de 23,3%, situație datorată în 
special autoturismelor, care au înregistrat +21,7% (+34,8% cele autohtone și +17% cele din 
import). 
 
La autoturisme, top-ul pe mărci după patru luni din 2014 este condus de către 
Dacia, cu 6.939 unităţi vândute (31,4% din total), urmată de Volkswagen (2.189 unități / 
9.9%), Skoda (2.149 unităţi / 9,7%), Ford (1.500 unităţi / 6,7%), Renault (1.329 unităţi / 6%) și 
Opel (908 unităţi / 4,1%). 
Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în luna aprilie (dar și după 
patru luni din 2014), urmat de Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia și Volkswagen Golf.