România, cea mai redusă rată de colectare a taxelor din PIB, în UE Imprimare
Esential
Joi, 29 Noiembrie 2018 10:09
 
                                  
   Conform  mediafax.ro,România a ajuns la o pondere a taxelor şi impozitelor de 25,8% din PIB, anul trecut, al doilea cel mai redus nivel din Uniunea Europeană (UE) şi în scădere de la 26,5% în anul anterior, potrivit datelor afişate miercuri de Eurostat - Biroul de statistică al UE.

   Cea mai redusă pondere a taxelor în PIB o avea Irlanda, de 23,5%, în scădere de la 24% în anul anterior. Bulgaria se află imediat după România în clasamentul slabei colectări de taxe, cu o pondere de 29,5% din PIB, dar în creştere de la 29% în anul anterior. În plus, Lituania a mai înregistrat un nivel de sub 30%, respectiv de 29,8%.

 

 

Spre comparaţie, restul ţărilor din Europa Centrală şi de Est performau mult mai bine decât România. Slovacia a ajuns la o pondere de 33,2% a taxelor în PIB, în creştere de la 32,4% în anul anterior, Polonia la 35,1%, de la 34,5%, iar Republica Cehă la 35,4%, de la 34,8%.

În plus, Slovenia a scăzut uşor, colectând 36,8% taxe din PIB, faţă de 37% în anul anterior. De asemenea, Croaţia şi-a menţinut ponderea taxelor colectate în PIB, la 37,8%.

În schimb, asemenea României, rata taxelor colectate de Ungaria a scăzut la 38,4% din PIB, de la 39,3% din PIB, în anul anterior.

La polul opus, cea mai ridicată cotă de impozite şi contribuţii sociale în PIB a fost înregistrată de Franţa, de 48,4%, urmată de Belgia (47,3%), Danemarca (46,5%), Suedia (44,9%), Finlanda (43,4%), Austria şi Italia (fiecare cu 42,4%), Grecia (41,8%), Germania (40,5%) şi Luxemburg (40,2%).

 

 

**  sursa  -- https://www.mediafax.ro/economic/romania-cea-mai-redusa-rata-de-colectare-a-taxelor-din-pib-in-ue-ce-tara-se-afla-la-polul-opus-17721468