Taxa de salubrizare în Sectorul 4 a crescut cu 240% ptr. persoanele fizice Imprimare
Miercuri, 03 Ianuarie 2018 09:25

 

                                                

      Incepem  anul  2018  cu  vesti  " bune" :

     Taxa de salubrizare în Sectorul 4 a fost majorată de la 5 lei la 12 lei de persoană pe lună, începând din acest an, termenele de plată fiind stabilite la 31 martie, respectiv 30 septembrie, iar în cazul achitării integrale a taxei înainte de primul termen, persoanele fizice beneficiază de 20% reducere.
În cazul persoanelor juridice, valoarea taxei se ridică acum la 80 de lei pe lună, cu reducere de 40 la sută dacă este plătită integral înainte de 31 martie. Majorarea tarifului s-a decis prin hotărâre de Consiliu Local, care a intrat în vigoare în 1 ianuarie 2018. Potrivit hotărârii, taxa de salubrizare este 12 lei pe lună pentru fiecare persoană fizică, inclusiv minori şi de 80 de lei pe lună pentru persoanele juridice şi pentru persoanele fizice cu profesii liberale, persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale şi înreprinderile individuale. Termenele de plată sunt 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv, iar în cazul achitării integrale a acestei taxe înainte de 31 martie, se vor acorda reduceri de 20 la sută pentru persoanele fizice, 40 la sută pentru persoanele juridice şi 60 la sută pentru persoanele fizice cu profesii liberale, şi persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.


   Petitie  ptr. ANULARE  taxa Salubrizare :

  "

Anulare taxă salubrizare încasată de D.I.T. L. Sector 4

Către,  Primăria Sectorului 4 București 

             Consiliul Local Sector 4

Solicităm Primăriei Sector 4,  Consiliul Local,  anularea Hotărârilor privind taxa de salubrizare stabilită în sarcina locuitorilor Sectorului 4, București, și implicit, anularea obligației ca aceasta să fie achitată de către fiecare persoană la Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 4.

Solicitam Primăriei Sector 4, prin reprezentantul său - dl primar Daniel Baluta,  să publice pe site-ul primăriei,  într-un mod cât mai transparent, încasările și plățile pe care le gestionează în numele și pentru cetățenii sectorului 4, București. ...........................................................................................................................SEMNEAZA  aici :.--https://www.petitieonline.com/anulare_tax_salubrizare_ncasat__de_dit_l_sector_4





  **  Hotărâre pentru modificarea si completarea H.C.L.S4 nr. 9/2017 privind instituirea şi încasarea taxei de salubrizare pentru toţi utilizatorii serviciului, persoane fizice şi juridice, de către Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, modificată prin H.C.L.S4 nr. 95/2017  :--http://ps4.ro/wp-content/uploads/2016/03/H_347_.pdf