Bani pentru stat. La un salariu de 1.000 de lei angajatorul are costuri directe de 767 lei Imprimare
Esential
Duminică, 10 Februarie 2013 10:10

Pentru ca un angajat să primească un salariu lunar net de 1.000 de lei, el va trebui să aibă trecută în contract suma de 1.380 de lei, iar angajatorul va plăti în total 1.767 de lei. Dacă suma primită pe cartea de muncă se dublează, la un net de 2.000 de lei, angajatorul va avea un cost total de 3.644 de lei.

Contribuțiile la asigurările sociale ar putea scădea abia din 2014 și nu din acest an, așa cum se luase în calcul inițial. Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat joi că Bugetul de stat pentru anul 2014 va fi elaborat având ca prioritate reducerea cotelor contribuţiilor la asigurările sociale (CAS).

“În acest an, au crescut pensiile, s-au dat înapoi salariile şi a crescut salariul minim, ca prim pas. La anul, prioritate va avea scăderea CAS. Bugetul din 2014 va fi orientat către scăderea CAS”, a afirmat Liviu Voinea, citat de Agerpres.


Costurile unui salariu de 1.000 de lei

Pentru ca un angajat să primească un salariu lunar net de 1.000 de lei, el va trebui să aibă trecută în contract suma de 1.380 de lei, din care se scad astfel contribuțiilor plătite către stat.

Ca să poată plăti acest salariu pe cartea de muncă, angajatorul va avea un cost total de 1.767 de lei.

Contribuțiile plătite de angajat dintr-un brut de 1.380 lei:
1. Contribuția la Fondul de Șomaj (CFS): 0,5%, echivalentul a 7 lei
2. Contribuția la Asigurările Sociale (CAS) : 10,5%, echivalentul a 145 lei
3. Contribuția la Asigurările Sociale de Sănătate (CASS) : 5,5%, echivalentul a 76 lei
4. Deducere personală (DP): 202 lei
5. Impozit pe venit: 152 lei

Totalul taxelor reținute angajatului din salariu reprezintă astfel 30% din sumă, echivalentul a 380 lei. Și asta în timp ce compania angajatoare va trebui să plătească:
1. Contribuția la Asigurările Sociale 20,8%, echivalentul a 287 lei
2. Contribuția la Fondul de Șomaj 0,5%, echivalentul a 7 lei 
3. Contribuția la Fondul de Concedii și Indemnizații 0,85%, echivalentul a 12 lei
4. Contribuția la Fondul de Garantare al Plății Creanțelor Salariale 0,25%, echivalentul a 3 lei

5. Contribuția la Asigurări Sociale de Sănătate 5,2%, echivalentul a 72 lei
6. Contribuția la Fondul de Accidente de Muncă și Boli Profesionale 0,4%, echivalentul a 6 lei

Costul unui salariu de 2.000 lei

În cazul în care suma se dublează, astfel ca angajatul să primească un salariu lunar net de 2.000 de lei, el va trebui să aibă trecută în contract suma de 2.847 de lei, din care se scad astfel contribuțiilor plătite către stat. Pe de altă parte, ca să poată plăti acest salariu pe cartea de muncă, angajatorul va avea un cost total de 3.644 de lei. 

Contribuțiile plătite de angajat dintr-un brut de 2.847 lei:
1. Contribuția la Fondul de Șomaj (CFS): 0,5%, echivalentul a 14 lei
2. Contributia la Asigurarile Sociale (CAS) : 10,5%, echivalentul a 299 lei
3. Contributia la Asigurarile Sociale de Sanatate (CASS) : 5,5%, echivalentul a 157 lei
4. Deducere personala (DP): 19 lei
5. Impozit pe venit: 377 lei

Totalul taxelor reținute angajatului din salariat reprezintă astfel 30% din sumă, echivalentul a 847 lei.Și asta în timp ce angajatorul va trebui să plătească:
1. Contributia la Asigurarile Sociale 20,8%, echivalentul a 592 lei
2. Contributia la Fondul de Somaj 0,5%, echivalentul a 14 lei 
3. Contributia la Fondul de Concedii si Indemnizatii 0,85%, echivalentul a 24 lei
4. Contributia la Fondul de Garantare al Platii Creantelor Salariale 0,25%, echivalentul a 7 lei
5. Contributia la Asigurari Sociale de Sanatate 5,2%, echivalentul a 148 lei
6. Contributia la Fondul de Accidente de Munca si Boli Profesionale 0,4%, echivalentul a 11 lei

 

**  sursa  : Yahoo! News

*** acestea  sunt  numai  " costurile " directe   suportate  de  un  angajator  , nu  sunt  luate  in  seama   alte  TAXE  si  Impozite  directe  sau  indirecte  ce  trebuiesc  achitate  de  un angajator  pentru  fiecare  salariat  in  parte ( SSM , Protect. muncii, ITM,materiale  de protectie, ...)