Reprezentantii COSR, la Adunarea Generala a Comitetelor Olimpice Europene de la Varsovia Imprimare
Sport
Sâmbătă, 09 Noiembrie 2019 14:44
                          

    Reprezentantii celor 50 de Comitete Olimpice Europene (EOC) s-au intalnit, la Varsovia, in Polonia, la a 48-a sedinta a Adunarii Generale, Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR) fiind reprezentat de Mihai Covaliu, presedintele COSR si de Florin Misca, secretarul general adjunct al COSR.   In deschidere, Thomas Bach, presedintele Comitetului International Olimpic (CIO), a felicitat forul olimpic european pentru modul in care a supervizat organizarea excelenta a Jocurilor Europene de la Minsk 2019.

    Thomas Bach a punctat eficienta si dinamismul Comitetelor Olimpice Europene multumindu-le celor prezenti pentru contributia adusa la succesul Miscarii Olimpice. Acesta a transmis din nou nevoia de unitate, de neutralitate politica si de solidaritate, valori dupa care trebuie sa se ghideze Miscarea Olimpica in efortul de a construi o lume mai buna cu ajutorul sportului. De asemenea, Thomas Bach a cerut reprezentantilor europeni sa respecte Carta Olimpica in fiecare actiune si a punctat nevoia de a proteja modelul european pentru sport, sustinut de forul international pe care il conduce. La final, Thomas Bach a reamintit celor prezenti ca banii nu sunt totul in sportul olimpic, ci doar un mijloc prin care se atinge scopul propus , de solidaritate, universalitate si neutralitate.

 



Presedintele EOC Janez Kocijancic a reiterat importanta universalitatii, buna guvernare si etica in toate organizatiile miscarii olimpice. Acesta a multumit organizatorilor Jocurilor Europene de la Minsk si a accentuat ideea ca aceasta competitie trebuie integrata in Miscarea Olimpica, ca parte fundamentala a calificarilor pentru Jocurile Olimpice. Totodata, a fost prezentat raportul de progresie al Jocurilor Europene din 2023, de la Cracovia-Malopolska.

Presedintele Mihai Covaliu a prezentat raportul Comisiei EOC pentru Marketing si Comunicare si a oferit un trofeu omagial omologului sau polonez, Andrzej Krasnicki, cu ocazia aniversarii celor 100 de ani ai Comitetului Olimpic din Polonia. La Gala Centenara a Comitetului Olimpic Polonez au participat reprezentantii celor 50 de Comitete Olimpice Europene prezenti la Varsovia.

Florin Misca, presedintele Comisiei de Coordonare a EOC pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) - Vuokatti 2021, a prezentat Adunarii Generale concluziile comisiei.

*
*
* -- COSR