Smart TV, a primit licenţă de la CNA şi va fi lansată în acest an Imprimare
Miercuri, 11 Februarie 2015 17:13

                        

                                

    Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat, în şedinţa de marţi, o licenţă pentru lansarea televiziunii generaliste Smart TV, care ar urma să înceapă să emită în acest an, după cum a declarat, pentru MEDIAFAX, proprietarul noului post, Florin Brabete, membru al Partidului Verde.

    Astfel, societatea FB Invest Solutions SRL din Bucureşti, al cărei asociat unic este Florin Brabete, membru al Partidului Verde, a solicitat CNA o licenţă audiovizuală pentru difuzarea pe satelit a televiziunii Smart TV, după cum agenţia MEDIAFAX a relatat în 30 ianuarie.

    În şedinţa de marţi, membrii CNA au analizat solicitarea societăţii FB Invest Solutions SRL şi au aprobat, cu unanimitate de voturi (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) acordarea licenţei pentru Smart TV.

 

 

Potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de marţi a CNA, la care a participat şi asociatul unic al Smart TV, Florin Brabete, televiziunea va avea un format generalist.





** sursa  :- MEDIAFAX