INS: În mai, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut Imprimare
Vineri, 01 Iulie 2016 16:01


                              


     Conform  MEDIAFAX, in luna mai au fost eliberate 3.707 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 0,9% faţă de luna aprilie şi în creştere cu 1,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

      Distribuţia în profil regional pentru mai comparativ cu luna aprilie a acestui an evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în urmatoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-86 autorizaţii), Nord-Est (-72), Sud-Muntenia (-34) şi Vest (-24).

      Creşteri s-au înregistrat în regiunile Bucureşti-Ilfov(+140 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+21), Centru (+19) şi Sud-Est (+3).

 



Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+53 autorizaţii), creştere reflectată în regiunile Bucureşti-Ilfov (+70 autorizaţii), Nord-Vest (+61), Vest (+59) şi Centru (+39).

 

 

**  sursa :--http://www.mediafax.ro/economic/ins-in-mai-numarul-autorizatiilor-de-construire-pentru-cladiri-rezidentiale-a-scazut-15511339