Alpha Bank a cerut insolvenţa Asmita Gardens Imprimare
Joi, 13 Octombrie 2011 07:35

Soarta unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte rezidenţiale din Bucureşti se va decide în tribunal.
      Se pare că răbdarea băncii finanţatoare a luat sfârşit. În plus, dezvoltatorii proiectului mai sunt implicaţi şi într-o dispută cu Strabag.

AGI – Rre Participations 1 Limited, prin mandatar Alpha Bank România SA, a depus ieri, 10 octombrie, o cerere de intrare în insolvenţă a firmei Asmita Gardens SRL, prin care s-a construit proiectul Asmita Gardens. Termenul de judecată a fost stabilit pentru data de 6 februarie 2012, potrivit cererii depuse la Tribunalul Bucureşti.

         

     Proiectul Asmita, ce cuprinde şapte blocuri, a implicat o investiţie de 120 de milioane de euro, din care 70 de milioane de euro provin dintr-un credit de la Alpha Bank. În primăvara acestui an, proiectul a rămas fără echipa de vânzări, iar website-ul a fost blocat. MONEY.ro a încercat să ia legătura cu un reprezentant al companiei, la numărul de telefon disponibil pe site fără a primi un răspuns.

În cel mai recent raport financiar al companiei European Convergence Development Company (ECDC), deţinută de fondul de investiţii Charlemagne Capital care deţine 50% din proiect, se arată că proiectul Asmita a făcut obiectul mai multor întârzieri şi dispute legale, iar unele dintre acestea au fost rezolvate. De asemenea, compania se afla la vremea respectivă în negocieri cu banca şi partenerii indieni de la Asmita pentru continuarea proiectului.

La sfârşitul lunii martie 2011, doar 314 apartamente au fost vândute şi alte 42 de unităţi antecontractate dintr-un total de 758. Doar prima fază este finalizată şi ocupată în proporţie de 92%.

Deşi Asmita a avut câştig de cauză împotriva titlului executoriu al companiei Strabag asupra facturilor restante, Strabag refuză să se achite de obligaţiile sale contractuale de a realiza testele necesare pentru utilităţile celei de-a doua faze a proiectului, se arată în raportul financiar al companiei ECDC.

Litigiul cu antreprenorul general este în curs de desfăşurare şi până când nu va fi rezolvat este puţin probabil ca lucrările restante să fie finalizate. Din 31 martie 2011, operaţiunile de pe şantier au fost suspendate în aşteptarea unui acord cu banca de creditare cu privire la cel mai bun mod de a restructura împrumutul, la care sunt întârzieri de plată. Până când nu vom ajunge la un astfel de acord, cotninuarea dezvoltării nu este posibilă.

 

 

 

**  sursa  : Money.ro