Preţurile apartamentelor vechi vor scădea cu câteva procente în 2012 Imprimare
Imobiliar
Marţi, 22 Mai 2012 07:44

Preţurile apartamentelor vechi vor scădea în acest an cu câteva procente, iar încheierea programului Prima Casă va accentua şi mai mult acest declin, a declarat analistul imobiliar, Radu Zilişteanu.

                                      
"Anul acesta estimez o corecţie de câteva procente a preţurilor la apartamentele vechi. Dacă programul Prima Casă se va încheia, numărul de tranzacţii va fi mai mic, urmând ca preţurile să scadă şi mai mult", a declarat Zilişteanu.

Acesta susţine că variaţiile de preţuri în ceea ce priveşte piaţa imobiliară vor fi "cu o cifră" în următoarea perioadă, aşa cum s-a întâmplat în ultimii trei ani.

"Ne-am obişnuit ca panta aceasta descrescătoare să fie lină, de câteva procente. Anul 2012 faţă de anul 2011 nu s-a modificat în fundamentele economice care determină preţurile pe piaţa imobiliară decât cu un aspect şi anume: banca centrală a făcut mai greoi accesul la creditele imobiliare ipotecare în valută. În condiţiile în care piaţa imobiliară este valutizată (preţurile sunt exprimate în euro n.r.), iar dobânzile la creditele în euro sunt încă mai mici decât cele la creditele în lei, mulţi ar fi fost tentaţi să acceseze credite în euro, motiv pentru care cererea solvabilă mai scade în 2012 faţă de 2011", a explicat Zilişteanu.

Potrivit regulamentului BNR, românii care îşi obţin veniturile în lei şi vor să contracteze un credit imobiliar în euro vor trebui să contribuie cu un avans de cel puţin 25% din valoarea proprietăţii. Condiţiile nu se aplică şi în cazul creditelor "Prima Casă", unde avansul minim este de 5%.

Radu Zilişteanu a subliniat că din momentul în care economia începe să îşi revină va exista o întârziere de 6-12 luni până când efectele se vor simţi şi pe piaţa imobiliară. "Având în vedere că s-a anunţat recent că suntem în recesiune, nu ne putem aştepta în acest an la o revenire a pieţei imobiliare", a mai spus Zilişteanu.

În ceea ce priveşte locuinţele rezidenţiale, Radu Zilişteanu susţine că stocul este încă foarte mare, motiv pentru care este posibilă o reducere de preţ în continuare la apartamentele noi.

 

 

 

 

**  sursa  :NewsIn