Indicatori monetari – noiembrie 2017 Imprimare
Financiar
Joi, 04 Ianuarie 2018 19:39


           

     Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2017 un sold de 339 801,1 milioane lei. Faţă de luna octombrie 2017 aceasta a crescut cu 0,8 la sută (0,2 la sută în termeni reali), iar în raport cu noiembrie 2016 masa monetară s-a majorat cu 12,5 la sută (9 la sută în termeni reali).

 

 

Tabel 1. Agregatele monetare*
INDICATORI30 noiembrie 2017
(mil. lei)
nov. 2017/
oct. 2017
%
nov. 2017/
nov. 2016
%
M1 (masa monetară în sens restrâns) 202 969,2 0,5 18,7
Numerar în circulaţie ** 61 942,1 1,5 16,3
Depozite overnight *** 141 027,1 -0,01 19,8
M2 (masa monetară intermediară) 339 687,8 0,8 12,6
M1 202 969,2 0,5 18,7
Depozite cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse şi depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv) 136 718,6 1,4 4,5
M3 (masa monetară în sens larg) 339 801,1 0,8 12,5
M2 339 687,8 0,8 12,6
Alte instrumente financiare (împrumuturi din operaţiuni repo, acţiuni/unităţi ale fondurilor de piaţă monetară, titluri de natura datoriei cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) 113,3 -11,3 8,1

* date provizorii
** numerar în afara sistemului bancar
*** conturi curente, depozite la vedere

Tabel 2. Masa monetară şi contrapartida acesteia*
INDICATORI30 noiembrie 2017
(mil. lei)
nov. 2017/
oct. 2017
%
nov. 2017/
nov. 2016
%
Masa monetară (M3) 339 801,1 0,8 12,5
Active externe nete** 153 510,3 -1,2 7,4
Active interne nete*** 186 290,8 2,6 17,2

* date provizorii
** se calculează prin scăderea din activele externe a pasivelor externe
Activele externe includ: credite acordate nerezidenţilor; depozite plasate la nerezidenţi; titluri de natura datoriei deţinute (emise de nerezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la nerezidenţi; aurul monetar.
Pasivele externe includ resursele atrase de la nerezidenţi: depozite; titluri de natura datoriei emise pe pieţele externe. Începând cu decembrie 2014, conform noilor standarde statistice internaţionale (SEC 2010), alocările de DST de la FMI sunt incluse în pasive externe.
***se calculează prin scăderea din activele interne a pasivelor interne (cu excepţia elementelor componente ale masei monetare M3).
Activele interne includ: credite acordate rezidenţilor; titluri de natura datoriei deţinute (emise de rezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la rezidenţi.
Pasivele interne (exceptând elementele componente ale masei monetare M3) includ resursele atrase de la rezidenţi: depozite cu durată iniţială mai mare de doi ani (inclusiv depozitele rambursabile după notificare la mai mult de trei luni); titluri de natura datoriei cu maturitate mai mare de doi ani emise pe piaţa internă; capital şi rezerve.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna noiembrie 2017 cu 0,9 la sută ( 0,3 la sută în termeni reali) faţă de luna octombrie 2017, până la nivelul de 235 637,1 milioane lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,4 la sută (0,7 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,2 la sută (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 0,7 la sută). La 30 noiembrie 2017, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,8 la sută (3,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2016, pe seama majorării cu 16,1 la sută a componentei în lei (12,5 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 5,4 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 8 la sută).

Tabel 3. Creditul neguvernamental*
INDICATORI30 noiembrie 2017
(mil. lei)
nov. 2017/
oct. 2017
%
nov. 2017/
nov. 2016
%
Credit neguvernamental (total) ** 235 637,1 0,9 6,8
Credit neguvernamental în lei: 145 656,1 1,4 16,1
- gospodării ale populaţiei 79 501,9 1,6 21,7
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 66 154,3 1,1 10,0
Credit neguvernamental în valută: 89 980,9 0,2 -5,4
- gospodării ale populaţiei 42 140,7 -0,1 -11,3
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 47 840,3 0,5 0,4

*date provizorii
** include şi creditele neperformante

Creditul guvernamental1 s-a majorat în luna noiembrie 2017 cu 0,3 la sută faţă de luna octombrie 2017, până la 98 758, 1 milioane lei. La 30 noiembrie 2017, creditul guvernamental a crescut cu 5,5 la sută (2,2 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2016.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna noiembrie 2017 cu 0,7 la sută faţă de luna octombrie 2017, până la nivelul de 293 237,4 milioane lei.

Tabel 4. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali*
INDICATORI30 noiembrie 2017
(mil. lei)
nov. 2017/
oct. 2017
%
nov. 2017/
nov. 2016
%
Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali (total)** 293 237,4 0,7 11,4
Depozite în lei ale rezidenţilor: 196 660,9 0,02 10,2
- gospodării ale populaţiei 107 983,5 -0,2 7,9
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 88 677,4 0,3 13,0
Depozite în valută ale rezidenţilor: 96 576,5 2,2 14,1
- gospodării ale populaţiei 65 891,6 2,4 12,7
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 30 684,9 1,8 17,3

* date provizorii
** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere şi toate depozitele la termen, indiferent de scadenţă

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 0,2 la sută, până la 107 983,5 milioane lei. La 30 noiembrie 2017, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,9 la sută (4,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2016.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 0,3 la sută, până la 88 677,4 milioane lei. La 30 noiembrie 2017, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 13 la sută (9,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2016.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 2,2 la sută, până la nivelul de 96 576,5 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,2 la sută, până la 20 804 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 14,1 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 11 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 12,7 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 9,7 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 17,3 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 14,1 la sută). 

1 Include creditul acordat administraţiilor publice (administraţia centrală, administraţiile locale, administraţiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 9 910,4 milioane lei (soldul la 30 noiembrie 2017), precum şi titlurile de natura datoriei emise de aceste sectoare instituţionale în sumă de 88 847,7 milioane lei (soldul la 30 noiembrie 2017).

Note metodologice:

În bilanţurile monetare ale instituţiilor financiare monetare dobânda de încasat/de plătit aferentă activelor şi pasivelor financiare, acumulată şi care nu a ajuns la scadenţă se înregistrează la poziţia alte active/alte pasive.

Datele pentru elaborarea indicatorilor monetari sunt raportate conform Regulamentului BNR nr. 4/2014 privind raportarea de date și informații statistice la Banca Națională a României, cu modificările și completările ulterioare, Titlul I, Capitolele I şi II.

Datele statistice au caracter provizoriu și pot fi supuse unor revizuiri periodice. Seriile cronologice aferente statisticilor monetare (disponibile începând din ianuarie 2007) pot fi accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactivă. Seriile de date statistice cuprinzând agregatele monetare şi creditul neguvernamental exprimate ca pondere în PIB pot fi accesate aici.

 

**  sursa- BNR