Editura ALLFA lanseaza o noua colectie de literatura Imprimare
Cultura
Vineri, 17 Februarie 2012 08:28

Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL, va invita in lumea celor mai frumoase povesti de dragoste, cu ocazia lansarii unui nou proiect editorial: colectia Iubiri de altadata.

             

Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL, va invita in lumea celor mai frumoase povesti de dragoste, cu ocazia lansarii unui nou proiect editorial: colectia Iubiri de altadata. Aceasta debuteaza cu patru titluri: O mica gluma, de Anton Pavlovici Cehov; Dom Casmurro, de Joachim Maria Machado de Assis; Sotii de artisti, de Alphonse Daudet si Iubire si gimnastica, de Edmondo de Amicis.


 

Va asteptam vineri, 24 februarie, ora 17.30, la Starbucks Plaza Mall, la un eveniment-spectacol ce va aduce carti, muzica si o cafea buna. Vor vorbi Cristina Bazavan (jurnalist), Camelia Vacaru (jurnalist) si Mario Demezzo (Vicepresedinte Grupul Editorial ALL).

Actorii Dorotheea Petre si Paul Ipate ne vor incanta cu lectura unor fragmente din romanele lansate.

Evenimentul va fi urmat de un recital sustinut de Dan Teodorecu (Taxi).

Iubiri de altadata sunt povesti de iubire care au depasit toate obstacolele, inclusiv pe cel al timpului, povesti a caror frumusete ramane intreaga dupa decenii sau chiar secole. Povesti in care mesajele nu ajung la destinatar instantaneu, dar se bucura de acea caldura umana dupa care tanjim cu totii uneori. Povesti cu protagonisti pe care ne-am dori oricand sa-i vedem in carne si oase. In colectia Iubiri de altadata, Editura ALLFA vi le prezinta pe cele mai frumoase. Multe dintre titlurile acestei colectii sunt traduse pentru prima oara in limba romana.

Editura ALLFA are un portofoliu bazat in special pe literatura, oferind titluri dintre cele mai variate, pentru toate varstele si gusturile. In 2011 a lansat colectia Strada Fictiunii, in care sunt reunite romane clasice, contemporane si populare (bestselleruri).