Presedintele Băsescu se declară acum un adversar al „exploatării cu cianuri” Imprimare
Politic
Luni, 28 Aprilie 2014 08:47

       După protestele de toamna trecută, preşedintele Traian Băsescu s-a răzgândit în legătură cu proiectul de la Roşia Montană.

                                  

    Băsescu se declară acum un adversar al „exploatării cu cianuri”, ceea ce înseamnă de fapt o lovitură la întregul proiect de la Roşia Montană, care se bazează pe acest procedeu. Potrivit experţilor, acest tip de exploatare este însă singura viabilă din punct de vedere industrial.

  Suporter declarat al exploatării aurului de la Roşia Montană, preşedintele Traian Băsescu susţine că nu mai este adeptul mineritului cu cianuri, invocând drept motiv al repoziţionării sale mitingurile din toamna trecută împotriva contractului cu RMGC.

  „Nu vreau să se interpreteze că mai sunt un adept al utilizării tehnologiilor cu cianuri la Roşia Montană.  Am văzut reacţia populaţiei şi nu sunt unul care să trăiască desprins. Dar mineritul se poate dezvolta ecologic”, a spus Băsescu, la o dezbatere a Fundaţiei „Mişcarea Populară” la care a reluat tema redeschiderii minelor în România, cu argumentul că „nu putem trăi numai din servicii, numai în restaurante sau numai din Turism”.

 

Varianta sa alternativă ar fi utilizarea metodei brevetate de românul Jack Goldstein a exploatării cu tiosulfat de sodiu. „Avem un la Baia Mare un inventator care are o soluţie cu sodiu, nu ştiu cu ce, o soluţie românească”, a spus Băsescu.

Metoda exploatării cu tiosulfat de sodiu a fost prezentată de Jack Goldstein în octombrie şi Comisiei speciale parlamentare. Într-o şedinţă de aproximativ două ore, Goldstein a încercat să sublinieze multiplele avantaje ale acestei tehnologii, chiar dacă aceasta nu s-a dovedit a fi viabilă la scară industrială.

"Este o tehnologie prietenoasă pentru mediu pentru că reactivul principal pentru solubilizare este tiosulfatul de sodiu, un produs chimic inactiv pentru mediu şi utilizat şi ca îngrăşământ. Din acesta se obţine o suspensie care după o separare prin filtrare, datorită a unui catalizator în această soluţie poate fi supusă unei operaţii de electroliză, alcalină, unică, care permite izolarea unui nămol cu conţinuturi de aur şi argint. Acest nămol, în care se află şi catalizatorul introdus, o sare de cupru, permite extragerea aurului şi argintului şi după o topire, respectiv o îndepărtare prin solubilizare a cuprului", a explicat inventatorul.

 

 

**  sursa  :  MEDIAFAX