Primul-ministru Victor Ponta a avut intalniri cu reprezentantii unor companiil americane importante Imprimare
Politic
Miercuri, 23 Octombrie 2013 08:41

      Primul-ministru Victor Ponta a avut întâlniri cu reprezentanţii companiilor Motorola, HP, ExxonMobil, Chevron, IBM, precum şi cu executivul AMRO

                                                         

      Alocuţiunea premierului Victor Ponta la conferinţa AMRO, US Chamber of Commerce & Business Roundtable

 

     Vă mulţumesc foarte mult.

     Cu certitudine voi îmbătrâni mai repede decât dumneavoastră fiind premier al unei ţări europene, nu spune însă că a fi preşedinte al Statelor Unite este mai uşor, dar mă dedic în totalitate îndeplinirii obligaţiilor mele şi doresc să vă mulţumesc tuturor, domnule guvernator, domnule subsecretar, preşedinte, doamnelor şi domnilor, pentru oportunitatea oferită în această dimineaţă – nu este prea devreme pentru noi, in România este acum după-amiază, dată fiind diferenţa de fus orar.

Dat fiind că sunt însoţit în această vizită de colegii de Cabinet şi de consilierii pe probleme economice, doresc să spun că nu este o întâmplare, ci intenţia mea de a dedica prima zi a vizitei în Statele Unite, relaţiilor economice dintre statele noastre. Sigur, cu toţii aţi amintit şi sunt mândru să spun acest lucru, relaţiile noastre politice şi militare sunt serioase, de încredere, dar cu toate acestea, sunt de părere că trebuie as facem pasul următor și să includem şi latura economică în acest parteneriat strategic, deoarece politica este importantă, cooperarea militară de asemenea, dar viziunea mea, cea menţionată şi de dvs, este de a aduce relaţia economică la acelaşi nivel ca şi cea politică şi militară.
Voi începe prin a-mi exprima gratitudinea şi a mulţumi personal tuturor companiilor americane care au investit bani, au adus noi tehnologii şi au creat locuri de muncă în România. Ce poate fi mai important pentru un premier decât crearea de locuri de muncă în aceste vremuri și creșterea încrederii în viitorul nostru ca ţară?



Sunt foarte recunoscător tuturor celor care aţi investit deja în România dar am venit aici pentru a încuraja stabilitatea şi predictibilitatea. Cred că este ceea ce orice om de afaceri vrea să audă de la o ţară, stabilitatea şi predictibilitatea sunt aici şi pretutindeni, cuvinte-cheie. Cred că este momentul potrivit să rostesc aceste cuvinte dar şi să asigur şi să dovedesc că acestea sunt o realitate în ceea ce priveşte România.
În urmă cu douăzeci de ani, ţara mea a ales libertatea, cred că a fost alegerea corectă, în urmă cu zece ani, am devenit membri ai NATO, apoi membri ai Uniunii Europene, de asemenea alegerea corectă.

În prezent, anul viitor, în anii ce urmează, trebuie să ne valorificăm potenţialul, potenţialul uman, fiecare dintre dvs mi-aţi vorbit frumos despre colegii şi angajaţii români, potenţialul nostru natural, de aceea, în România, se desfăşoară o amplă dezbatere, una aprinsă uneori, despre modalitatea de a ne valorifica resursele naturale şi de aceea cred că avem uriaşa oportunitate de a colabora cu companiile americane în acest scop, respectând standardele de mediu, creând locuri de muncă bine plătite şi oferind o perspectivă clară de dezvoltare economică. Acum este momentul potrivit. Ne-am confruntat cu ani dificili de criză economică şi politică. Poate că nu este cea mai bună idee să vorbesc despre criză politică în Statele Unite, dar în ceea ce ne priveşte, sunt sigur că ne-am învăţat lecţia şi de asemenea am învăţat că viitorul ţării depinde de aceste două cuvinte: stabilitate şi predictibilitate. Mă aflu aici pentru a vă spune dvs, oamenilor de afaceri, nu numai politicienilor, că sunt foarte angajat în a menţine această stabilitate şi predictibilitate, în a colabora cu dvs pentru a valorifica potenţialul uriaş al ţării mele, am o încredere uriaşa în potenţialul şi viitorul ţării mele, sarcina mea este să vă conving acum pe dvs, de acest lucru, de a vă avea ca parteneri în viitor.
Desigur, România este membră a Uniunii Europene, puteţi conta pe noi ca unul dintre prietenul dvs cei mai buni din Europa, dar cred că mai mult decât poziţia noastră la nivel regiunii, este un stimulent şi mai puternic pentru ca toate companiile mari americane să vină să investească în România, suntem membri al Uniunii Europene, ce conferă siguranţă reglementărilor noastre, ne îmbunătăţim sistemul judiciar, mediul de afaceri şi suntem în acelaşi timp foarte apropiaţi de ţări care nu sunt încă membre ale Uniunii Europene, dar poate vor deveni cândva, în viitor.
Avem cel mai mare port la Marea Neagră, suntem aproape de Ucraina, Turcia, ţările din Orientul Mijlociu, suntem graniţă a NATO şi UE şi doresc să prezint ţara mea nu numai ca o piaţă naţională, ci ca un centru regional pentru afacerile dvs. Sunt foarte bucuros să observ că mari companii americane au avut încredere în România şi au investit aici, cred că împreună cu colegii de Cabinet putem oferi cel mai bun mediu de afaceri, cooperare, mai puţină birocraţie şi corupţie, proceduri mai rapide şi transparente, ceea ce companiile dvs şi-ar dori de la un guvern, acest fiind şi motivul pentru care mi-am început vizita în Statele Unite prin a mă adresa dvs şi a afla de lucrurile pozitive. Trebuie să reamintesc că sunt foarte bucuros că în decursul întâlnirii precedente, am aflat lucruri bune despre ţara mea, trebuia să vin la Washington să aflu lucruri bune despre ţara mea, în Bucureşti, nu este un lucru uşor, aveţi însă aceleaşi remarci pozitive, dar cred ca este valabil pretutindeni în lume.
Repet, sunt sigur că sunt încă dificultăţi dar sunt foarte angajat în ceea ce în Europa are o mai mare semnificaţie, doresc să fiu cel mai pro-business social –democrat din Europa, acest lucru înseamnă foarte mult în Europa. România are după părerea mea, un potenţial uriaş, sunt bucuros să aud că aţi găsit un loc propice investiţiilor în România, iar viziunea mea este una simplă, aceea de a prezenta România ca o tânără democraţie, un partener de mare încredere pentru dvs toţi, nu numai pentru administraţia SUA, dar cel mai important pentru comunitatea de afaceri americană. Cred că dacă vă gândiţi la Europa şi plasaţi România în capul listei de prieteni şi a celor mai bune locuri de a investi şi de a dezvolta proiecte, ar fi rezultatul şi cea mai mare realizare a viziunii mele.

Vă mulţumesc încă o dată foarte mult pentru cooperarea dvs, pentru oportunitatea pe care mi-aţi oferit-o. Sunt sigur că nu sunt atât de bun pe cât m-a prezentat subsecretarul, dar pot progresa şi sunt sigur că voi demonstra împreună cu cei 22 de milioane de concetăţeni, pentru ca dvs să vedeţi România nu numai ca un partener politic şi military, ci – și mai important - ca un partener economic şi strategic în regiune. Dacă acest mesaj va veni din partea comunităţii de afaceri americane, sunt sigur că şi politicienii îl vor crede şi vor vedea în România cel mai bun prieten din regiune.

Vă mulţumesc foarte mult, sunt aici împreună cu colegii mei pentru a vă răspunde la toate întrebările importante.
 

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa