Miercuri, 17 Iulie 2013 20:14 |
”Între serviciile secrete, SIE este marele cîștigător al perioadei post-decembriste”. Afirmația a fost făcută acum cîțiva ani de către fostul președinte Emil Constantinescu și pare să fie azi mai valabilă ca oricînd. În premieră absolută, președintele și primul ministru sunt oameni care provin din DIE/SIE.
Un avantaj uriaș al serviciului amintit și care deranjează în mod cert restul serviciilor, dar, mai ales, SRI, picat pe locul doi deși e cel mai mare din România. Va înghiți SRI gălușca și se va resemna? Noi înclinăm să credem că nu, iar unele evenimente recente par să confirme asta.SRI a dat semne de nervozitate încă de la prima vehiculare a numelui lui MRU pentru postul de premier, în 2009, atunci cînd l-a trimis la înaintare pe fostul purtător de cuvînt Ulieru să-l deconspire drept agent al unei puteri străine.Puțin înaintea numirii de acum, alt fost greu al SRI, Virgil Măgureanu, a dat și el anumite semnale publice de nemulțumire, desigur, pentru urechile care trebuiau să audă. Cu toate astea, Ungureanu a fost numit în post pe 9 februarie. Cinci zile mai tîrziu, s-a produs un eveniment rămas necunoscut marelui public, dar care poate fi interpretat drept o reacție vehementă a SRI și un semnal dur către structurile de vîrf ale statului.
|
Citeşte mai mult...
|
Marţi, 16 Iulie 2013 19:24 |
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, că preocuparea principală a guvernului trebuie să fie anul viitor nivelul TVA şi al CAS, deoarece cu valorile actuale România nu va putea avea o creştere economică de peste 4%.
"Cu nivelurile actuale ale TVA şi CAS nu putem avea o creştere de peste 4% pe an. Aceasta trebuie să fie preocuparea Guvernului anul viitor", a spus Vosganian, la conferinţa "Cei mai mari jucători din economie", organizată de Ziarul Financiar.
|
Citeşte mai mult...
|
Luni, 08 Iulie 2013 21:52 |
Doua asociatii ale reparatorilor auto, ASSAI - Asociatia Societatilor de Service Independente si ACODAREN - Asociatiei Concesionarilor DACIA, RENAULT si NISSAN, declara intr-un comunicat de presa ca societatea ASTRA Asigurari nu le acorda pagubitilor RCA suficienti bani pentru efectuarea reparatiilor.
Conform comunicatului ACODAREN, "conflictul este generat de plata fortata, prin virarea in cont, fara acordul pagubitului, a unor sume de bani considerate de catre ASTRA Asigurari drept despagubire acceptata. Aceste sume, calculate netransparent, dupa o regula stiuta doar de inspectorii ASTRA Asigurari, nu permit clientilor efectuarea reparatiilor in conditii de calitate si siguranta, in ciuda facilitatilor pe care le acordam.""In ultimul timp, tot mai multi clienti au venit la service-uri pentru a cere sprijin in rezolvarea unor situatii conflictuale aparute in relatia cu ASTRA Asigurari, in calitatea lor de pagubiti ai acestei companii", explica Marius GHIBAN, Directorul ACODAREN.
|
Citeşte mai mult...
|
Luni, 01 Iulie 2013 15:14 |
Vineri, 26 aprilie 2013, la Palatul Parlamentului, a avut loc dezbaterea „Campionii se nasc acum”, organizată de Student Sport, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Consiliul Naţional al Elevilor.
La eveniment au participat şi ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Gabriel Ispas, secretarul general adjunct în Ministerul Educaţiei, Victor Dobre, directorul International Advertising Association şi Dumitru Graur, preşedintele Asociaţiei Presei Sportive.
În cadrul dezbaterii, ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat că are în vedere lansarea unui program naţional prin care copiii să poată practica gratuit un sport sub îndrumarea unui antrenor. Acest proiect se datorează faptului că baza sportivă existentă este fie concesionată, fie distrusă, iar practicarea unui sport presupune costuri foarte mari.
|
Citeşte mai mult...
|
|
|