Proiect Lege privind sistemul public de pensii |
![]() |
![]() |
Joi, 02 Noiembrie 2023 10:44 |
Proiect Lege privind sistemul public de pensiiArt. 1 - Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.Art. 2 Sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toți asigurații sistemului;b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;c) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, care contribuie la sistemul public de pensii;d) principiul egalităţii, potrivit căruia asigurații care au realizat cel puțin stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii, beneficiază de tratament nediscriminatoriu, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;e) principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;f) principiul solidarităţii sociale, conform căruia asigurații sistemului public de pensii îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege;g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii;h) principiul imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;i) principiul incesibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial;j) principiul stabilității asigurarii la sistemul public de pensii - potrivit căruia pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi, se acordă un număr suplimentar de puncte.
2Art. 3. În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) asigurat - persoana fizică pentru care angajatorul sau entitatea asimilată angajatorului este obligat/ă să reţină şi să plătească contribuţia de asigurări sociale, persoana fizică ce realizează venituri din activități independente sau drepturi de proprietate intelectuală și care, pe baza declarației individuale de asigurare, datorează contribuţia de asigurări sociale,potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal, precum și persoana fizică ce achită contribuția de asigurări sociale pe baza contractului de asigurare socială, potrivit prezentei legi;b) contract de asigurare socială - contractul încheiat, voluntar, între persoane fizice şi casele teritoriale de pensii în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie;c) contribuabil - persoana fizică sau juridică ce plăteşte contribuţii de asigurări sociale sistemului public de pensii, conform prezentei legi;d) declaraţie individuală de asigurare - declaraţia fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente sau din drepturi de proprietate intelectuală pentru care există obligaţia depunerii acesteia, şi care constituie documentul pe baza căruia se stabilesc, în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare, punctajul lunar şi cel anual, precum şi numărul total de puncte realizat;........continuare : |