Total Media News

Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 18 mai, Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor,deschis 19.00-0,00 PDF Imprimare
Vineri, 17 Mai 2019 14:22

           Noaptea muzeelor | Miez de noapte și de (c)arte

             

      Noaptea Muzeelor va fi o ocazie potrivită de a ieşi din tumultul citadin şi de a vizita un spațiu aparte, un altfel de muzeu: Ansamblul Moara de hârtie – Satul mestesugurilor din Comana, județul Giurgiu, așezat la 35 km distanță de București.

      Nu va fi o călătorie obișnuită, ci va fi o călătorie în timp, în lumea meșteșugurilor de altădată, reunite pe Dealul Morii din Comana. Atelierul-muzeu Moara de hârtie vă va purta în lumea vechilor tipografii, căci veți descoperi echipamente autentice de tipar și legătorie, iar în Atelierul de hârtie veți vedea cum se face hârtia de mână.

     Veți pătrunde și în lumea meșteșugurilor tradiționale românești vizitând atelierele de țesut, lucru cu papura, fierăria, atelierul de ceramică și de prelucrare a lemnului din Satul meșteșugurilor și veți avea parte de demonstrații de lucru cu papura și de țesut la război.

 

 

 

 

     Invitatul nostru special, prieten vechi al Morii de hârtie, Ioan-Dan Rusen, ne va oferi o demonstrație de pictură pe lemn în stil bizantin.

     În jurul orei 20:30 vom avea parte și de superbul Apus de Comana, iar în jurul orelor 22:00 un foc ca-n taberele copilăriei va arde toate grijile noastre, făcând loc celei mai pure bucurii! Sperăm ca vântul sau ploaia să nu ne schimbe planul.

În Anul Cărții și al Satului românesc, artele și meșteșugurile vă dau întâlnire pe Dealul Morii din Comana, la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor!

Accesul în Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor va fi gratuit între orele 19:00-00:00. Ultimul tur ghidat va începe la orele 23:30.

Vă așteptăm cu drag!

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Service Auto autorizat RAR
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2016
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Actualitate Expozitii Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 18 mai, Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor,deschis 19.00-0,00