Total Media News

Legea offshore PDF Imprimare Email
Miercuri, 24 Octombrie 2018 18:33
   Fotografia postată de Beatrice Tudor.

 

    Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat miercuri proiectul de Lege offshore cu 170 de voturi pentru, 3 impotriva si o abtinere. Actul normativ va merge, spre promulgare, la presedintele Klaus Iohannis, cel care a retrimis proiectul de lege in Parlament la inceputul lunii august 2018.

   E greu spus, in acest moment, cat va castiga, de fapt, Romania de pe urma exploatarii gazelor din Marea Neagra.

   " A fost votată legea offshore, cea prin care se prevăd beneficiile pe care statul român trebuie să le încaseze din exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Așa cum PSD a spus de la bun început, au fost câteva puncte la care nu am renunțat. În primul rând, peste 50% din gazele extrase vor fi vândute în țară. Apoi, tot ceea ce reprezintă venit suplimentar pentru companii, peste 45,71 lei / MWh, va fi impozitat suplimentar. Se poate ajunge astfel, dacă prețul de vânzare va fi mult peste acest prag, ca impozitul suplimentar să fie de până la 70% din venit. Legea mai prevede și alte măsuri, însă nu detaliile tehnice sunt importante, ci faptul că este cea mai bună lege pe care România a avut-o pentru exploatarea resurselor sale.
După mai multe luni în care această lege a fost extrem de disputată și a fost pretext pentru tot felul de acuzații la adresa PSD, mă bucur că acum putem spune tuturor că PSD se ține de cuvânt. Nu văd niciun investitor deschizând sticle de șampanie, nu văd nici vreun reprezentant al Opoziției prea bucuros. Asta înseamnă că legea este bună pentru români.

 

 

 

  Sunt foarte mulți oameni de calitate, profesioniști veritabili pe care am onoarea să-i numesc colegi, care chiar s-au bătut pentru România. Vreau să le mulțumesc și sper ca această lege să devină un model și un reper pentru orice alte legi prin care țara noastră va concesiona exploatarea de resurse naturale. "
   Potrivit Legii offshore, in forma adoptata pe 24 octombrie de deputati, societatile petroliere care urmeaza sa extraga, sa prelucreze, sa transporte si sa valorifice gazele din Marea Neagra vor plati, inainte de toate, redevente statului roman, in cuantum de pana la 13,5% din valoarea resursei extrase. In plus, aceiasi petrolisti vor plati impozit pe veniturile suplimentare, adica pe sumele incasate pe MWh peste peste pragul de 45,71 lei. Iata cu cat se vor impozita aceste venituri:- 30% din venitul suplimentar pentru preturile de pana la 85 lei/MWh inclusiv;
- 15% din veniturile suplimentare obtinute in urma practicarii unor preturi mai mari decat 85 lei/MWh si mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;
- 30% din veniturile suplimentare obtinute in urma practicarii unor preturi mai mari decat 100lei/MWh si mai mici sau egale cu115 lei/MWh;
- 35% din veniturile suplimentare obtinute in urma practicarii unor preturi mai mari decat 115lei/MWh si mai mici sau egale cu130 lei/MWh;
- 40% din veniturile suplimentare obtinute in urma practicarii unor preturi mai mari decat 130lei/MWh si mai mici sau egale cu145 lei/MWh;
- 50% din veniturile suplimentare obtinute in urma practicarii unor preturi mai mari decat 145lei/MWh si mai mici sau egale cu160 lei/MWh;Deputatii au adoptat, in plen, chiar inainte de votul final, un amendament propus de PNL potrivit caruia taxele si impozitele petrolistilor nu vor fi majorate, pe durata acordurilor pentroliere deja incheiate.Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va fi responsabila cu colecarea acestor impozite de la petrolisti. Sumele, potrivit Legii offshore, "vor fi colectare intr-un cont special utilizat pentru finantarea si extinderea retelelor de distributie a gazelor naturale si a racordurilor la sistemul national de transport gaze naturale precum si alte investitii stabilite prin hotarare a Guvernului. Repartizarea sumelor colectate se face prin hotarare a Guvernului".Alte obligatii pe care legea le impune petrolistilorPotrivit Legii offshore, societatile petroliere care vor exploata gazele de mare adancime din Marea Neagra vor trebui sa vanda 50% din productie pe piata romaneasca.In plus, aceste societati vor trebui sa se asigure, in permanenta, ca minim "25% din numarul mediu anual de angajati utilizati in vederea derularii acordurilor sa fie cetateni romani cu rezidenta fiscala in Romania".
 

Abonare newsletter




Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.net
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Service Auto autorizat RAR
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2016
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Ştiri Actualitate Legea offshore