Total Media News

Vânzările de autovehicule noi înregistrează o creștere de 12,6% după 4 luni din 2017 PDF Imprimare
Marţi, 23 Mai 2017 13:26

 

              

 

    Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule
comerciale) au înregistrat, în primele patru luni din 2017, o creștere generală de 12,6%  comparativ cu aceeași perioadă din 2016, cifră în interiorul căreia avem autoturismele cu o  creștere de 14,4%.
    Pe plan european, asistăm la o temperare a creșterii vânzărilor de autoturisme noi,
având, în primele 4 luni din 2017, o creștere generală de +4,7%), aceasta fiind influențată de  scăderea înregistrată în aprilie 2017 (-6,6% față de aprilie 2016). Cele mai mari piețe (care  împreună acoperă cca. 3/4 din totalul SM UE), sunt, în continuare, în teritoriul pozitiv,  înregistrând următoarele evoluții: Franța +2,0%, Germania +2,5%, Italia +8,0%, Spania   +6,1% și UK +1,1%.

 


In România, vânzările de autoturisme realizate în primele patru luni din 2017 au fost,
ca și în anii precedenți, susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice,
ponderea acestora din total fiind de 79% (vs. 21% pers. fizice). Comparativ cu primele 4 luni
din 2016 este de remarcat faptul că au crescut atât ponderea cât și volumul achizițiilor
realizate de către pers. fizice (ponderea de la 13% la 21%, iar volumul, cu 81%). Aceste
cifre constituie un semnal care ne arată detașarea tot mai mare a persoanelor fizice de
Programul “Rabla”, care astfel, începe să-și reducă efectul de așteptare pe care l-a generat
în ultimii ani în piață.
In ceea ce privește autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), se
observă faptul că, în primele patru luni din 2017, au fost înmatriculate peste 167.000 unități
(cca 55% din volumul înregistrat pe întreg anul 2016), adică de 5,7 ori mai multe decât cele
noi. Această situație se datorează, după cum APIA a și semnalat încă de anul trecut,
eliminării de la 1 februarie a.c. a Timbrului de Mediu. Ceea ce este si mai grav insă, este
faptul că s-a triplat numărul autoturismelor rulate importate cu emisii poluante ridicate (Norma
Euro3 si 2), respectiv de la cca. 23.600 unități în 2016 la cca. 68.600 unităti în 2017.
Analiza sectorială.
I. Producţia naţională și Exportul.
Având în vedere faptul că datele primite sunt incomplete, suntem nevoiți să nu detaliem
aceste două capitole. Menționăm doar datele referitoare la producția Ford România și
Roman S.A. care, în primele patru luni, au totalizat 18.268 unități, toate fiind exportate, în
creștere cu 1,6% față de aceeasi perioadă a anului trecut.
II. Vânzările de autovehicule noi.
In luna aprilie 2017 s-au livrat cu 16,2% mai puține autovehicule decât în luna martie, fapt ce
face ca, pe ansamblul primelor patru luni să se ajungă la un total de 40.581 unități, cu
12,6% mai mult decât în primele patru luni din 2016.
Autoturismele, care reprezintă 79% din totalul livrărilor realizate în aceste prime patru luni din
2017 (32.027 unități), înregistrează o creștere față de aceeași perioadă a anului 2016 de
14,4%, iar vehiculele comerciale (marfă și persoane), una de 6,1%.
2/2
Top-ul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de către Dacia, cu
9.611 unități, urmată de către Volkswagen, cu 4.346 unități, Ford 3.389 unități, Renault cu
3.064 unități și Skoda 3.055 unități.
La autoturisme, în funcție de volumele livrate, top-ul pe mărci are pe primul loc
Dacia, cu 8.341 unități (26% cotă de piață, pe un volum în creștere cu 7,6% față de 2016),
urmată de Volkswagen cu 3.793 unități (11,8% cotă de piață, volume în creștere cu 24% față
de 2016); Skoda 3.055 unităţi (9,5% din total piață, volume în creștere cu 3,9%); Renault
2.429 unități (7,6% cotă de piață, volume mai mari cu 35,9%); Ford 2.361 unităţi (7,4% din
total piață, volume în creștere cu 26,1%); și Opel cu 1.470 unităţi (4,6% din total piață,
volume mai mari cu 35,2%).
Pe modele, cu cele 2.489 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut
model în primele patru luni din 2017, urmat de Dacia Sandero cu 2.407 unități, Dacia Duster
1.816 unități, Skoda Octavia 1.418 unități și Ford Focus 995 unități.
Analizând segmentarea pe clase, observăm o evoluție mixtă, majoritatea
segmentelor înregistrând creșteri, unele chiar importante (Clasa E +58,7%, SUV +32,2%,
Clasa B +22%, Clasa F +18,6%, Clasa C +8,5%, Clasa A +4%) iar altele, scăderi, unele
semnificative (MPV -30,7%, Clasa D -12,2% si Sport -5,2%).
In funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piața cu
o pondere de 52,1%, care este însă mai redusă comparativ cu cea din aceeași perioadă a
anului trecut (55,7%).
Dintre primele 10 mărci / modele cele mai vândute, 9 mărci și respectiv 6 modele au o
pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (52,1%).
In ceea ce privește autoturismele “verzi“ (electrice și hibride), acestea au ajuns la o
pondere de 1,7% din totalul livrărilor realizate în primele patru luni ale lui 2017. Chiar
dacă volumele sunt foarte mici, creșterile sunt importante (cele electrice +142,1%, iar cele
hibride +185,2%) și arată faptul că există un potențial important de creștere al acestei
categorii de autoturisme care, stimulată corespunzător (așa cum este astăzi), va realiza
volume importante și va contribui, astfel, la reducerea poluării în trafic.
In funcție de culoarea preferată, alb și gri domină în continuare cererea, acestea
înregistrând 31,8% și respectiv, 25,8% din totalul preferințelor. Urmează albastru cu 13,1% și
negru cu 11,5%.
O altă analiză de interes este și evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4x4).
Acestea reprezintă 24,3% din totalul livrărilor realizate în primele 4 luni din 2017, pe un volum
total de 7.775 unități, în creștere 22,8% față de 2016.
In funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: 25,3%
sunt fabricate în Germania, 23,7% sunt de proveniență autohtonă, 11,6% sunt din Cehia;
8,6% din Spania și 7,7% din Turcia.
In acest context, livrările de autoturisme din producția autohtonă au crescut în anul
2017 cu 6,5% comparativ cu anul 2016, iar autoturismele din import, una mai consistentă,
de 17,1%.
In concluzie, față de datele înregistrate până acum, putem estima că, dacă nu vor fi
evenimente / măsuri de natură să afecteze sectorul auto, în anul 2017 se va înregistra o
creștere a pieței auto de de cca. 10%.
==

 

 

**  APIA

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Economie Auto Vânzările de autovehicule noi înregistrează o creștere de 12,6% după 4 luni din 2017