Lactalis a inchis trei fabrici din Suceava si Neamt |
Vineri, 10 Ianuarie 2014 12:53 | ||||
Pagina 1 din 2 LaDorna a închis fabricile de unt şi caşcaval, iar singurele unităţi mari rămase în picioare sunt cele în care se fabrică laptele UHT şi telemeaua President ♦ De la începutul acestui an brandul de telemea LaDorna a fost înlocuit cu President.
Grupul francez Lactalis, unul dintre cei mai puternici jucători din industria mondială a laptelui, care controlează din 2008 grupul de firme LaDorna, a închis anul trecut trei centre de producţie din judeţele Suceava şi Neamţ şi a renunţat la două fabrici de prelucrare a laptelui, decizii luate de acţionari „în linişte“ fără să fi fost comunicate de oficialii francezi.
În timp ce la nivel mondial, francezii dau sute de milioane de euro pentru a-şi creşte prezenţa pe noi pieţe (săptămâna aceasta Lactalis a plătit peste 250 mil. euro, potrivit Reuters, pe un producător din India), în România grupul francez închide fabrici din zone cu tradiţie în prelucrarea laptelui.
|