Total Media News

Şeful misiunii FMI în România: este puţin probabil ca o bancă din România să cadă PDF Imprimare
Vineri, 23 Decembrie 2011 09:03

Întrebat dacă acordul cu instituţiile internaţionale este suficient pentru situaţia în care o bancă din România ar da faliment, Franks a afirmat că un astfel de scenariu este puţin probabil, iar dacă totuşi s-ar întâmpla, suma disponibilă din acord ar putea creşte în foarte scurt timp.




        

  "Există riscuri (...) dar nu, scenariul pe care l-ai descris nu are o probabilitate mare. Dacă ne-am afla într-o problemă severă, este posibil să extindem valoarea aranjamentului stand-by într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu aprobarea boardului. Acest lucru a mai fost făcut şi în alte ţări", a declarat Franks pentru Mediafax.

În ceea ce priveşte riscul ca băncile străine să-şi retragă finanţările din România în perioada următoare, oficialul FMI a arătat că, într-adevăr, unele bănci au redus expunerile pe România, însă altele au majorat-o, astfel că impactul a fost relativ neutru.



** sursa  : DeMEDIAFAX

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Economie Şeful misiunii FMI în România: este puţin probabil ca o bancă din România să cadă