Fotbal
Modificarile de interes se refera la cerintele pentru obtinerea licentei pentru LigaI |
|
|
|
|
Joi, 31 Octombrie 2013 22:55 |
Federaţia Română de Fotbal nu va mai ţine cont de datoriile pe care le au cluburile la bugetul de stat în criteriile de acordare a licenţei, începând cu sezonul următor al Ligii I, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul sistemului de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, potrivit Mediafax.
"În fiecare an, data limită stabilită de UEFA pentru a transmite modificările apărute în cerinţele de licenţiere este 31 octombrie.Pentru a ne încadra s-a dezbătut astăzi regulamentul de licenţiere pentru sezonul 2014-2015. Modificările de interes se referă la cerinţele pentru obţinerea licenţei pentru Liga I. Pentru cupele europene nu există modificări, UEFA are această responsabilitate. Ca urmare a dezbaterilor din această vară am propus pentru a uşura sarcina solicitanţilor de licenţă să coborâm cerinţa minimă pentru obţinerea acesteia. Astfel încât pentru obţinerea licenţei în sezonul 2014-2015 nu vom mai evalua datoriile către stat, plata impozitelor şi taxelor, aşa cum e prevăzut pentru obţinerea licenţei pentru participarea în cupele europene. Au fost mulţi conducători care spuneau de ce interesează federaţia ce datorii au cluburile către stat. Atunci am zis OK", a declarat Duru.
|
Citeşte mai mult...
|
Auto
Expozitia internationala de componente si accesorii auto – AUTOEXPOTEHNICA |
|
|
|
|
Joi, 31 Octombrie 2013 20:27 |
La sfarsitul lunii octombrie ROMEXPO organizeaza cea de a doua editie a Expozitiei internationale de componente si accesorii auto – AUTOEXPOTEHNICA. Singurul eveniment din Romania special creat pentru acest domeniu, reuneste in cadrul editiei din acest an 45 de companii din tari precum: Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Romania, Siria si Turcia. Adresandu-se unui domeniu aflat in continua schimbare, AUTOEXPOTEHNICA este o manifestare expozitionala destinata in special producatorilor, distribuitorilor si designerilor industriei auto dar in aceeasi masura si publicului larg in cautare de noutati in materie de piese si componente pentru autoturismele proprii.
|
Citeşte mai mult...
|
Sport
Delegatul Comisiei Europene, Antonio – Silva Mendes a avut o întrevedere cu reprezentanţii M.T.S. |
|
|
|
|
Joi, 31 Octombrie 2013 16:32 |
Pe 30 octombrie, secretarul de stat Cristian Cosmin şi subsecretarul de stat Augustin Ioan, împreună cu alţi reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, au avut o întrevedere cu reprezentantul Comisiei Europene, Antonio – Silva Mendes, director general pentru educaţie şi formare profesională.
Discuţiile s-au axat pe elaborarea Strategiei Naţionale de Tineret 2014 – 2020, unde au fost punctate recomandările Comisiei Europene în ceea ce priveşte Garanţia de Tineret, precum şi programul Erasmus Plus. Acest program al Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport, susţine, printre alte obiective, modernizarea şi internaţionalizarea agendei europene pentru invăţământul superior. Programul va acoperi perioada 2014-2020 şi înlocuieşte şapte programe existente.
Domnul Antonio-Silva Mendes a menţionat, în cadrul întâlnirii, că este responsabil pentru buna funcţionare a acestui proiect, ce îşi propune pe viitor o abordare mai integrată.
|
Citeşte mai mult...
|
Gimnastica
Larisa Iordache a castigat Turneul de gimnastica Memorial "Arthur Gander" |
|
|
|
|
Joi, 31 Octombrie 2013 13:56 |
Gimnasta Larisa Iordache a câştigat Turneul Memorial "Arthur Gander", în timp ce sportivul Andrei Muntean s-a clasat pe locul secund în concursul masculin, la competiţia găzduită de localitatea elveţiană Morges.
Larisa Iordache a încheiat turneul de miercuri seară cu un total de 44.150 puncte, având cea mai mare notă la sărituri, de 15.000. Ea a evoluat doar la trei aparate, celelalte note obţinute fiind 14.900 la bârnă şi 14.250 la sol.
Pe locul secund s-a clasat Giulia Steingruber (Elveţia – 43.500 puncte), urmată de Elisabeth Seitz (Germania – 42.250).
|
Citeşte mai mult...
|
International
Siria a incheiat operaţiunea de scoatere din uz a instalatiilor de productie a armelor chimice |
|
|
|
|
Joi, 31 Octombrie 2013 13:26 |
Instalaţiile de producţie a armelor chimice din Siria au devenit inutilizabile înaintea datei-limită de 1noiembrie, a declarat o sursă din cadrul organizaţiei însărcinate cu distrugerea arsenalului chimic sirian.
"Siria a încheiat (operaţiunile prin care a făcut) inutilizabile instalaţiile de producţie şi de asamblare a armelor chimice", a anunţat această sursă, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, înaintea anunţului oficial al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), prevăzut ulterior.
Siria s-a conformat deciziei Consiliului Executiv al OIAC, care o îndemna să procedeze la această "distrugere funcţională cât mai rapid posibil, dar nu mai târziu de 1 noiembrie 2013", a subliniat această sursă.
Ţara a predat pe 24 octombrie un program general de distrugere, care a permis să se stabilească planuri vizând o "distrugere sistematică, integrală şi verificată" a armelor chimice.
|
Citeşte mai mult...
|
|
|